Hidroelectrica a atribuit licitația pentru barajul Pașcani: contract de 100 milioane de lei

Hidroelectrica a atribuit contractul pentru achiziția și montajul echipamentelor necesare punerii în funcțiune a centralei hidroelectrice de la Lunca Pașcani. Într-un răspuns la o solicitare APIX.ro, compania a precizat că licitația a fost câștigată de DSD Noell GmbH, grup german care are subcontractanți din România. Valoarea contractului se ridică la aproape 100 milioane lei.

„În momentul de față, ne aflăm în perioada de așteptare a unei posibile contestații”, a precizat Biroul de presă al Hidroelectrica pentru APIX.ro. Termenul de contestații va expira în jurul zilei de 20 septembrie. Celălalt participant la licitație a fost asocierea SOCOT – Construcții Hidrotehnice SA. Ultima firmă enumerată este din Iași și are contracte în desfășurare cu Hidroelectrica pentru barajul de la Pașcani.

Cine sunt câștigătorii licitației

DSD Noell GmbH, parte din grupul DSD Steel, este o companie germană de inginerie și construcții metalice grele, specializată în echipamente hidromecanice pentru navigație, baraje și hidrocentrale (porți, vane, stavile, batardouri, prinderi de deșeuri, conducte forțate/penstock, sisteme de acționare hidraulice și control electric).

În România, DSD a lucrat la modernizarea ecluzelor Cernavodă, Agigea și Ovidiu (canalul Dunăre – Marea Neagră): proiectare, fabricație și montaj porți de ridicare și porți batante, acționări hidraulice și control, conform site-ului oficial al grupului. De asemenea, DSD a realizat lucrări la Porțile de Fier I.

DSD are doi subcontractanți pentru proiectul de la Pașcani: Electromontaj (București) și Butan Grup (Galați). În 2024, Electromontaj a avut o cifră de afaceri de peste 750 milioane lei, în timp ce firma din Galați a încasat venituri de puțin peste 30 milioane lei.

Continuarea pe apix.ro

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat