Hoaţă la 12 ani. A furat banii din caserie. A fost prinsă imediat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O puştoaică de 12 ani şi-a încercat „norocul” la un magazin din Piaţa Vale a Municipiului. Aceasta a intrat în spaţiul respectiv, iar când vânzătoarea nu era atentă a băgat mâna în cutia cu bani şi a luat de acolo încasările până la acea ora. Poliţiştii locali au fost solicitați, iar amendă primește mama fetei pentru nesupraveghere.

piata vale
Are 12 ani dar până în prezent numeroase furturi din magazine. Fata din suburbia Sodomeni şi-a încercat „norocul” şi la un magazin din Piaţa Vale, în această după amiază, însă a fost prinsă chiar de patroana magazinului, cu banii îndesaţi în buzunare. Femeia a chemat poliţia la faţa locului, pentru cercetări.

Din spusele comercianţilor, copila nu se află la prima faptă de acest gen. Ea acţionează în magazinele unde marfa este pusă la îndemână cumpărătorilor, iar când gestionara nu este atentă, sunt sustraşi banii sau alte bunuri. De această dată, minorei nu i-a mai ieşit planul, fiind ţinută pe loc până la venirea oamenilor legii.

Comercianţii din Piaţă spun că, deşi cei de la Poliţia Locală au răspuns promp solicitării făcute, aceştia ar trebui să treacă mai des prin zona şi să aplice legea.

Fata a fost dusă la sediul Poliţiei Locale din Paşcani, iar părinţii ei au primit amendă 300 de lei pentru că au lăsat-o nesupravegheată şi a comis acte de vagabondaj.

PULSUL ZILEI

Înscrieri numeroase și jucători valoroși la Cupa Pașcaniului la șah 

Cupa Pașcaniului la șah se pregătește pentru o nouă ediție de excepție. Cu circa o săptămână înainte de competiție, 113 jucători din România și Republica Moldova sunt deja înscriși, iar printre aceștia se află nume importante din lumea șahului. Cea...

Copacii toaletați din centrul Pașcaniului au început să se usuce – FOTO

Tot mai mulți copaci de mari dimensiuni, de pe strada Ștefan cel Mare din centrul municipiului Pașcani, se usucă. Este vorba despre arbori maturi, care în anii trecuți făceau parte din peisajul stradal, iar acum majoritatea ramurilor au rămas...

Cine este vinovat de costurile de întârziere la Palatul Cantacuzino

Acuzații grave și un schimb dur de replici între primarul Pașcaniului, Marius Pintilie, și unii consilieri locali, pe tema majorării costurilor de finalizare a lucrărilor de reabilitare a Palatului Cantacuzino. După actualizarea indicatorilor tehnico-economici, nota de plată a crescut...

Concursuri pentru directorii școlilor din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău – DOC

Se pregătesc concursuri pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista posturilor vacante pentru sesiunea august-decembrie 2026, iar printre unitățile de învățământ vizate se află...

Nota de plată pentru 5 ani de bâlbâieli la Palatul Cantacuzino

Legislativul pășcănean și-a asumat cheltuielile suplimentare pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a Palatului Cantacuzino. Investiția începută în anul 2021 trebuia finalizată în anul 2023, dar finanțarea din fonduri europene a fost prelungită pe o altă etapă, cu termen până...

Trei blocuri ANL vor fi construite la Târgu Frumos. Două pentru tineri, unul pentru specialiști 

Trei blocuri ANL ar urma să fie construite în curând în orașul Târgu Frumos. Două cu locuințe pentru tineri și unul pentru specialiști. În total, este vorba de zeci de locuințe noi, mult așteptate de cetățeni.  Primarul, Neculai Zugravu, a...

Rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Lista completă a notelor din județ

Ministerul Educației a publicat marți, 18 august, rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Candidații își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Digi24 vă prezintă rezultatele la bac...

Crimă îngrozitoare în Iași. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, care suferise recent un AVC. Suspectul a fost arestat

Crimă îngrozitoare și într-un sat din județul Iași, după un șir de violențe domestice. O femeie a fost ucisă în bătaie de soțul ei, spun procurorii, deși suspectul se deplasa greu, cu un cadru, după ce a suferit recent...

Focare de variolă la oi și capre, în România. Prețurile lactatelor ar putea crește. Județele unde s-a identificat boala

România are 14 focare active de variolă la oi și la capre anunță autoritățile sanitar-veterinare. Este o boală mortală care nu se transmite la om, dar se răspândește rapid în turme când nu se respectă restricțiile de circulație.În următoarele...

Marcarea Poliţiei, interzisă pe Waze. Şoferii dezbat cu ce să fie înlocuită: vreme rea sau ceaţă

Poliţia ar putea dispărea de pe harta şoferilor. Funcţia care anunţă radarele şi echipajele în aplicatiile de trafic ar putea fi blocată, astfel încât şoferii să nu mai poată ocoli controalele importante. Decizia judecătorilor europeni nu se aplică încă...
Paşcani
câțiva nori
21.2 ° C
21.2 °
21.2 °
60%
6m/s
0%
mar
20 °
mie
27 °
J
36 °
vin
41 °
S
40 °

Niciun articol afișat