Horoscopul până pe 3 august 2017

Descoperă ce-ți prezic astrele pentru următoarea săptămână!

Berbec

Încearcă să cuantifice sau să facă un bilanţ. Cele care au ignorat problemele de sănătate, în special cele cardiovasculare, pot avea probleme serioase. Chiar dacă relaţional vor lua decizii irevocabile, nu înseamnă că nu vor cunoaşte fericirea sau nu vor mai încerca să intre în vreo relaţie, din contră.

Taur

Afectiv, lucrurile sunt pe drumul cel bun. Nu le place să vorbească despre sentimentele lor, dar te fac să te simţi iubit. Comunicarea este deficitară, iar ceea ce spun dă impresia că nu lasă loc de întors. Ar putea avea şansa schimbării locului de muncă. Nu se pot plânge că nu ştiu să-şi administreze finanţele. Totuşi, unele probleme de sănătate necesită cheltuieli şi o vor face.

Gemeni

Chiar dacă orgoliul le este încă „şifonat“, vor uita totul atunci când li se va propune schimbarea vieţii lor, într-un nou domeniu în care se vor descurca foarte bine. Nu ştiu să-şi exprime sentimentele şi fac gafe, din acest punct de vedere. Profesional, lucrurile merg din ce în ce mai bine. Se înţeleg cu persoanele mai în vârstă care ştiu cum să le ia sau ce să le ceară să facă. S-ar putea confrunta cu o serie de probleme digestive.

Rac

Doresc multe lucruri dar trece mult timp până când le vor realiza. Trebuie să se concentreze pe necesitățile imediate şi să-şi creeze o listă de priorităţi. Emoţiile pe care le trăiesc le fac în această săptămână colege de muncă greu de suportat. Chiar şi pentru cei din familie sunt greu de înţeles. Stau destul de prost capitolul resurse interioare.

Leu

Pragmatice şi atente la fiecare mişcare financiară din zonă, au grijă să-şi găsească cel puţin o poziţie bună. Să analizeze lucrurile în profunzime, pentru că, de multe ori, ceea ce vedem este înşelător. Bonomia cu care i-au obişnuit pe ceilalți va reveni  în relaţia cu familia şi la serviciu. La capitolul iubire ori le merge din plin, ori nu le preocupă momentan subiectul. Profesional, răbdarea lor va da roade nebănuite.

Fecioară

Problemele sentimentale le aparţin celor tinere, care n-au experienţă. Unele native în Fecioară îşi caută un loc de muncă, iar altele sunt iritate că nu sunt remunerate pentru munca lor.
Financiar, sunt avantajate cele care vor ştii ce şi cum să negocieze. În privința sănătății, pot apărea ceva probleme, crizele biliare fiind unul din motive, deci atenţie la ce mâncați!

Balanță

Putem vorbi despre o continuitate a atmosferei de săptămâna trecută. E posibil ca tulburările să ţină și de modul cum ştiu să-şi administreze propria energie, cum ştiu să o dozeze ca să se folosească la maximum de ea. Cele tinere au cheltuieli care pentru cei din familie nu sunt justificate și-i pot aduce pe picior de război cu părinţii sau cu partenerul de viaţă. Și profesional se remarcă destul de multă instabilitate.

Scorpion

Încurajaţi-vă copii să ia decizii singuri, pentru că doar aşa vor învăţa ce este responsabilitatea! Pentru unele s-au produs schimbările majore care trebuiau să se petreacă. Altele fierb în creuzetul examenelor şi interviurilor. Se implică în tot ce se cere la locul de muncă şi în relaţiile cu colegii. Financiar, ar fi bine să aibă grijă.

Săgetător

Toată impulsivitatea lor va păli în faţa energiei pe care o vor pune la bătaie pentru a se descoperi pe sine. Profesional, soluţiile simple pe care le găsesc le poate transforma în mici vedete. Noroc că lor nu li se urcă la cap. Ies  în evidenţă prin ceea ce spun. Nici financiar nu stau rău, numai să nu devină cheltuitoare. Ca sănătate, răcelile sunt la ordinea zilei şi durerile de dinţi.

Capricorn

Posibile conştientizări ale unor probleme care vă chinuie de ani de zile, boli de care suferă ca urmare a traumelor din copilărie sau din adolescenţă. Cert este că se vor lupta cu demonii lor interiori. Relaţional, au nevoie de diplomaţie pentru a face cuplul să depăşească momentele de criză. Profesional, le merge excelent, chiar vor fi provocate să participe la un concurs pentru o funcţie sau vor primi oferte de muncă generoase.

Vărsător

Relaţional, încă resimt reculul unor convulsii afective, deşi lucrurile încep să revină la normal. Comunicarea începe să funcţioneze, discuţiile revin la tonul normal şi au aplecarea să explice unde s-a greşit. Nici profesional nu le merge prost. Un punct delicat rămâne sănătatea, deci să ia aminte la toate semnele pe care le dă organismul lor.

Pești

Fie nu ajung acolo unde şi-au propus sau au promis, fie sunt obligate să meargă unde nu le convine, fie ies la iveală fapte consumate ceea ce le dă o stare de indispoziţie. Dacă au o relaţie, există riscul ca aceasta să se încheie, pentru că vor fi obligate să aleagă între profesie şi familie şi mai mult ca sigur vor alege profesia. Profesional lucrurile cunosc o curbă ascendentă.

PULSUL ZILEI

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...

12 artiști au expus lucrări diverse în sala Arcadia a Casei de Cultură Pașcani. Operele de artă pot fi văzute până la sfârșitul lunii...

Sala Arcadia a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani s-a transformat, luni seara, într-un spațiu al întâlnirii dintre stiluri, generații și forme diferite de expresie artistică. 12 artiști din mai multe județe ale Moldovei și-au adus lucrările în...

Noi lucrări de modernizare la Spitalul Municipal. Două rezerve de la Gastroenterologie, renovate

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal, unde două rezerve din cadrul Secției de Gastroenterologie sunt în curs de reabilitare. Spațiile vor avea în total cinci locuri pentru pacienți, iar lucrările sunt realizate în regie proprie, cu echipa unității...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 29 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI - 29 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre discutate și voturile aleșilor locali din legislativul comunei. https://www.youtube.com/watch?v=tG9yCbpJ39o

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară La Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a desfășurat o activitate de prevenire a violenței în mediul școlar, realizată în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară, din...

Cum vreți să arate platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani?

Administrația locală se pregătește să reamenajeze platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani. Deocamdată sunt discuții pentru realizarea proiectelor necesare în vederea accesării unor finanțări comunitare prin intermediul Noului Bauhaus European - o platformă europeană de finanțare...

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat. O procedură administrativă în acest sens a fost inițiată de unul dintre funcționarii publici. În plângerea prealabilă depusă la secretariatul Primăriei, Laura...

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...
Paşcani
nori împrăștiați
15 ° C
15 °
15 °
64%
2.1m/s
0%
mar
14 °
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
17 °

Niciun articol afișat