Hoț de meserie din Stolniceni Prăjescu, pus control judiciar. În circa două luni, a furat din trei case

C.P. La data de 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza comunei Stolniceni Prăjescu, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că la data de 10 octombrie a.c., un tânăr de 27 de ani ar fi pătruns într-o imobil, din comuna Stolniceni Prăjescu și ar fi sustras mai multe bunuri (o boxă, o butelie, sfeșnice etc).
De asemenea, la data de 13 octombrie a.c., acesta ar fi pătruns într-un imobil aparținând unui bărbat, din comuna Stolniceni Prăjescu și ar fi sustras aproximativ 7 kilograme de miere de albine și bani.

Totodată, în noaptea de 20 spre 21 noiembrie a.c., tânărul ar fi pătruns în curtea unui bărbat, de 58 de ani, din comuna Stolniceni Prăjescu, iar din două imobile ar fi sustras mai multe bunuri (pilote, un televizor, perne, covoare).
În urma percheziției, prejudiciul a fost recuperat parțial.
Tânărul a fost condus la cercetări, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Ulterior, tânărul reținut a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

IPJ Iași

PULSUL ZILEI

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...

Vremea se răcește puternic în toată țara. În ce zone apar primele ninsori și unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi apropiate de cele de vară la o vreme mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 30 de grade în sudul țării,...

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...
Paşcani
cer senin
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
72%
1.8m/s
0%
vin
13 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat