Un bărbat este cercetat pentru că a furat mai multe bunuri dintr-o locuință. El a fost identificat de oamenii legii după mai bine de o lună de la comiterea faptei.
La data de 22 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au identificat un bărbat de 29 de ani, din oraşul Târgu Frumos, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt. La data de 17.02.2017, prin folosirea unor chei potrivite acesta ar fi pătruns într-un apartament, din oraşul Târgu Frumos, de unde ar fi sustras o maşină de spălat şi un filtru de cafea, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 de lei.
Cercetările continuă, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal întocmit să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.