Hoţul minor care l-a ucis pe pădurarul din Sireţel din cauza unui paltin, nemulţumit de sentinţă

Hoţul minor care l-a ucis pe pădurarul din Sireţel din cauza unui paltin este nemulţumit de sentinţă. El a declarat apel, după ce instanţa l-a condamnat la o pedeapsă de 7 ani de detenţie într-un centru pentru minori, dar şi la plata unor importante despăgubiri.

 


Ucigaşul pădurarului din Sireţel consideră că a fost pedepsit prea aspru. La începutul lunii martie, magistraţii Tribunalului îl achitaseră pe Ionuţ Iosub, 16 ani la data săvârşirii infracţiunii, de acuzaţia de tentativă la tâlhărie calificată, dar îl condamnaseră pentru omor la 7 ani de detenţie într-un centru specializat pentru minori, ca şi la plata a 120.000 de euro ca despăgubiri morale faţă de rudele victimei sale şi a sumei de 74.000 lei reprezentând daune materiale şi cheltuieli judiciare.

Contestaţia depusă de Iosub împotriva sentinţei a intrat pe rolul Curţii de Apel. La primul termen al apelului, magistraţii au decis amânarea cauzei pentru data de 8 septembrie. Mama victimei lui Iosub nu a mai apucat să vadă sfârşitul procesului, ea decedând încă înainte de prima sentinţă, la doar un an după fiul său.

În ziua de 12 septembrie 2019, Iosub tăiase un paltin din pădurea Todosoaia din Sireţel. Pe seară, băiatul de 16 ani se întorsese pentru a lua copacul, moment în care a fosst suprins de pădurarul Radu Gorcioaia. Iosub l-a atacat pe pădurar cu securea, lovindu-l de cel puţin patru ori în zona capului. Tânărul a intrat repede pe lista suspecţilor, dar a negat iniţial săvârşirea faptei, indicând un alt autor prezumtiv. Şi-a recunoscut crima doar după ce securea folosită la omor a fost găsită lângă fânarul din spatele casei sale.

Chiar şi atunci, a afirmat că în fapt doar se apărase de pădurarul care l-ar fi atacat. Acesta nu era însă înarmat, întrucât pădurea Todosoaia nu era considerată ca fiind o zonă de risc din punctul de vedere al Direcţiei Silvice. Internarea într-un centru de detenţie este cea mai dură măsură ce poate fi adoptată împotriva unui minor.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
86%
3.1m/s
20%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
12 °
S
8 °

Niciun articol afișat