Iași/ Activități de educație pentru promovarea integrității desfășurate în cadrul Campaniei naționale „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași au desfășurat, la data de 22 septembrie 2025, o activitate de educație pentru promovarea integrității cu studenții Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași, în contextul ceremoniei de deschidere a anului universitar 2025-2026.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul Campaniei naționale „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA” și a avut ca scop familiarizarea studenților cu activitățile desfășurate de către DGA și încurajarea adoptării unui comportament bazat pe corectitudine și responsabilitate.
Astfel, polițiștii din cadrul SJA Iași au prezentat tinerilor aspecte esențiale privind prevenirea și combaterea corupției, impactul negativ al acestui fenomen asupra instituțiilor, dar și asupra societății în ansamblu.


De asemenea, aceștia au fost încurajați să adopte o atitudine proactivă și să sesizeze faptele de corupție la sistemul telefonic Call-centeranticorupție 0800.806.806, prin e-mail, la adresa [email protected], telefonic la nr. 0232.301.206 sau la sediul Serviciului Județean Anticorupție din mun. Iași, str. Zugravi nr. 64, județul Iași.

DGA Iasi

PULSUL ZILEI

Cât costă focul de artificii pentru Revelion

Primăria Pașcani se pregătește deja pentru Revelion. La sfârșitul săptămânii trecute au fost demarate procedurile de achiziție pentru focul de artificii care va marca trecerea dintre ani. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea a alocat 25.000 de lei din bugetul local...

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi – VIDEO

Cod galben de ceata Sursa : Administrația Națională de MeteorologieCOD : GALBENData emiterii : 10-11-2026 ora 8:52Nr. mesajului : 3Valabil de la : 10-11-2026 ora 9:00 până la : 10-11-2026 ora 11:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari,...

Doi pădurari din aceeași familie au murit în mod misterios în pădurile deținute de IKEA, în județul Iași. Omerta în cazul tragediei de la...

Un pădurar a fost ucis în 2019 de un hoț de lemne. Șapte ani mai târziu, fratele său a fost găsit mort în aceeași zonă forestieră. Fiul acestuia a preluat postul tatălui, însă a fost oprit de superiori atunci...

Încă 54 de medicamente compensate până la jumătatea lui decembrie, dacă iese calculul ministrului

Pe lista de medicamente compensate ar putea intra 54 de medicamente noi până la jumătatea lui decembrie, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Pe lângă ele, 16 tratamente deja existente ar urma să poată fi folosite...

Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!

Economistul Radu Georgescu avertizează: consumul se prăbușește, dar importurile continuă să înghită economia România se afundă într-o situație economică tot mai îngrijorătoare! Deși consumul intern s-a prăbușit, deficitul comercial continuă să crească, iar cifrele pentru anul 2026 arată o imagine...

Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare

Reformă administrativă explozivă pregătită de PSD, cu efecte directe asupra județului Iași. Toate comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori ar putea fi comasate, iar localitățile care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori ar putea...

România pregătește un plan cu 57 de măsuri pentru protejarea copiilor. Peste 20.000 de cazuri de abuz au fost raportate anul trecut

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor au fost înregistrate anul trecut de Protecția Copilului. Iar cifrele oficiale surprind doar o parte a realității.Mulți minori nu știu că sunt victime, alții nu au cui să...
Paşcani
nori împrăștiați
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
86%
3.5m/s
83%
mar
9 °
mie
12 °
J
9 °
vin
20 °
S
7 °

Niciun articol afișat