Iaşi şi alte șase oraşe concurează pentru titlul de Capitala Tineretului din România

Oraşele Iaşi, Baia Mare, Alba Iulia, Galaţi, Ploieşti, Satu Mare şi Suceava s-au înscris în competiţia pentru titlul de Capitala Tineretului din România, deţinut în prezent de Bacău, precum şi pentru un premiu în valoare de 50.000 de euro.

Programul este coordonat de Guvernanţa Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federaţia Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT şi Banca Comercială Română (BCR) – şi îşi propune să dezvolte modul în care autorităţile locale colaborează cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.

Ediţia din acest an este cea de-a doua competiţie organizată în cadrul acestui program naţional, care funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deţinut de Cluj-Napoca în 2015.

În prezent, titlul este deţinut de Bacău, oraş care va preda ştafeta pe 2 mai 2018, de Ziua Naţională a Tineretului.

Oraşul care va câştiga acest titlu va primi din partea Băncii Comerciale Române (BCR), co-iniţiator al programului, un premiu în valoare de 50.000 de euro. Acest premiu reprezintă atât un punct de pornire pentru finanţarea proiectelor propuse de oraşul câştigător al titlului, cât şi o resursă disponibilă pentru contribuţia proprie în atragerea de surse adiţionale de finanţare.

Evaluarea proiectelor înscrise se va face în două etape, de către un juriu independent format din reprezentanţi ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizaţiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare şi ai unor instituţii publice. Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor, în urma căreia vor fi desemnate, în luna august, oraşele finaliste. Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie.

Oraşul câştigător va fi anunţat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.

Primul oraş din România care a purtat acest titlu şi şi-a asumat pionieratul acestui program a fost Timişoara, în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, urmat de către Bacău, oraş desemnat în urma organizării unei competiţii şi care va deţine titlul de Capitala Tineretului din România până pe 1 mai 2018.

Ediţia 2017 a programului se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, recunoaştere acordată în 2016.

Sursa

PULSUL ZILEI

Centru pentru tineri și cursuri gratuite în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Tinerii din Pașcani și din localitățile din jur au la dispoziție un nou centru unde pot primi sprijin gratuit pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se pregăti profesional. Este vorba despre un spațiu modern deschis în...

Tichete sociale pentru sărbătorile pascale la Hârlău. Cine poate beneficia

Sprijin pentru persoanele cu posibilități reduse, cu ocazia sărbătorilor pascale, la Hârlău. Administrația locală anunță acordarea de tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici, cu ocazia Paștelui. Ajutoarele sunt acordate din bugetul local, au o valoare de 100 de...

Primarul Pintilie: Fără coșuri de gunoi în cartiere… Puneți gunoaiele în buzunare, duceti-le acasă!

Una dintre preocupările principale ale primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, este realizarea și postarea pe rețelele de socializare a unor filmulețe pentru comunicarea cu cetățenii. Nu despre investițiile cu probleme sau gropile din carosabil și nici despre străzile de pământ...

Senatorul Lucian Rusu: Dezbaterea bugetului trebuie să fie un exercițiu de responsabilitate, nu un spectacol politic construit pe conflicte și derapaje!

Partidul Naţional Liberal a susținut constant o dezbatere parlamentară civilizată, bazată pe argumente solide și respect reciproc, nu pe presiune, scandal sau intimidare. Nu poți fi, în același timp, la guvernare și în opoziție. România are nevoie de coerență și...

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...
Paşcani
cer acoperit de nori
2.1 ° C
2.1 °
2.1 °
84 %
3.7kmh
89 %
J
7 °
vin
7 °
S
8 °
D
6 °
lun
7 °

Niciun articol afișat