back to top
joi, februarie 26, 2026
-0.1 C
Paşcani

Iaşul, pe trend ascendent la infectări. Mulţi pacienţi în stare gravă, sub 60 de ani

Sâmbătă, 36 de ieşeni au fost confirmaţi ca având COVID şi 47 duminică. Mulţi pacienţi în stare foarte gravă au sub 60 de ani.

Alţi 47 de ieşeni au fost confirmaţi ca având infecţia cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Şi asta în condiţiile în care, la nivel naţional, numărul de noi cazuri raportate este sub 1.100.

Statistica arată că Iaşul continuă trendul ascendent, fapt care începe să sufoce sistemul sanitar la nivel judeţean. În două zile, sâmbătă şi duminică, la Iaşi au apărut 83 de noi cazuri. Ieri, numărul de locuri libere la confirmaţi nu era mai mare de 5.

În plus, schimbarea profilului pacientului COVID 19, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte capacitatea secţiilor de ATI. „Sunt tot mai mulţi, şi mulţi până în 60 de ani, şi la care aplicăm terapie anticitokine (anticoagulante – nr)“, a declarat Carmen Manciuc, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase.

Mulţi cu vârsta de până în 60 de ani, în prag de Terapie Intensivă

Ieri, la nivelul circuitului medical COVID 19 de la Iaşi, la nivelul saloanelor de confirmaţi, nu erau mai mult de cinci paturi disponibile. Asta dupa ce 47 au fost confirmaţi, iar alţi 30 au fost externaţi. Trei ieşeni însă care au avut şi boli asociate au pierdut lupta cu COVID 19.

Numărul din ce în ce mai mare de confirmaţi îi face pe medicii infecţionişti să tragă un semnal de alarmă: vârsta la cazurile grave s-a schimbat, iar cei care umplu saloanele bolnavilor cu stare medie de boală spre severă este mai mică decât la început.

„Diferă foarte mult profilul pacientului COVID pozitiv de acum, faţă de cel de la începutul pandemiei. Dacă atunci, la început, aveam forme uşoare spre medii, astăzi, majoritatea sunt forme severe spre grave“, a spus Carmen Manciuc, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase.

Care este explicaţia schimbării profilului pacientului COVID 19? Şi medicii infecţionişti recunosc că în materie de noul coronavirus, „totul este volatil“ şi imprevizibil în acelaşi timp.

„Acum am ieşeit din gardă (ieri, la prânz – n.r.) şi am văzut cum s-a deteriorat starea de sănătate la unii dintre ei. Mulţi, au necesitat o terapie revoluţionară, cu anticitokine, care sunt obligatorii atunci când se agravează“, a spus Carmen Manciuc.

citeste continuarea pe ziaruldeiasi

PULSUL ZILEI

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...

Bazinul de înot, deschis din aprilie sau mai?

Bazinul de înot de la Pașcani ar putea fi dat în folosință în câteva luni de zile, cel mai probabil în aprilie sau mai. Este ultima estimare făcută de administrația locală, după ce obiectivul a fost preluat în domeniul...

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...

Cazul Mariana Ojică! Primăriei Pașcani îi pasă?

Cazul social al pășcănencei Mariana Ojică care trăiește într-o garsoniera la căminul Remar din zona Vale, în frig si cu acoperișul spart a stârnit numeroase reacții. Din donațiile de la cetățeni au fost strânsi cca 10000 lei din care...

Concurs cu premii și povești: elevii se întrec pe opera lui Ion Creangă, la Casa de Cultură Pașcani

Elevii din Pașcani sunt invitați să redescopere literatura clasică românească printr-un concurs dedicat unuia dintre cei mai îndrăgiți autori. Luni, 2 martie 2026, de la ora 12:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, va avea loc o nouă...

Un individ a furat flori din Biserica Catolică din Pașcani. Imagini surprinse pe camere video – FOTO

Incident neobișnuit în noaptea de 24 spre 25 februarie, în municipiul Pașcani. În jurul orei 3:00, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lua flori din curtea Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova”. Totul s-a...

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în „Miercurea Sirenelor”. Exerciții similare în toate localitățile din județ

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în "Miercurea Sirenelor". Exerciții similare în toate localitățile din județ în cadrul Săptămânii Protecției Civile. "În baza adresei nr. 2500706 din 19.02.2026 transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Mihai Sturza" al...

7 noi centre de expertiză în boli rare, patru dintre ele în premieră în România. Ce înseamnă noile acreditări pentru pacienții români

Ministerul Sănătății a aprobat certificarea a 7 noi de centre de expertiză în boli rare,ajungând astfel la 58 în total. Extinderea Rețelei Naționale de Centre de Expertiză pentru Boli Rare este un pas strategic pentru îmbunătățirea managementului bolilor rare...
Paşcani
nori împrăștiați
0.5 ° C
0.5 °
0.5 °
85 %
1kmh
50 %
J
1 °
vin
5 °
S
8 °
D
11 °
lun
9 °

Niciun articol afișat