Pelerinajul de la Iași a început deja, chiar dacă oficial va debuta pe 8 octombrie. Zeci de mii de oameni au ajuns în aceste zile la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Pentru unii este prima dată când vin la Iași, pentru alții este un drum pe care îl fac în fiecare an. Mulți spun că se întorc pentru că aici găsesc liniște, speranță și sentimentul că rugăciunea lor este ascultată.
Numărul mare de pelerini veniți încă din primele zile este, potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Iașilor, o anticipare a întâlnirii cu Sfânta Cuvioasă Parascheva.
În perioada hramului, pentru cei care ajung la Iași, sunt pregătite și sute de mii de porții de mâncare. Arhiepiscopia Iașilor, împreună cu structurile sale și partenerii implicați în organizare, va asigura peste 200.000 de porții, dar și apă și ceai pentru pelerini.
Cei care au ajuns deja la Iași spun că orele petrecute la rând trec mai ușor decât s-ar putea crede. Pentru câteva secunde în fața raclei, oamenii sunt dispuși să aștepte chiar și câteva ore.
Mulți spun că se simt „plini de har” după ce se roagă la Sfânta Parascheva și că revin la Iași tocmai pentru această stare.
Pelerinii au venit din mai multe colțuri ale țării, de la București, Curtea de Argeș, Galați sau Constanța. Pentru cei care nu au unde să înnopteze, au fost pregătite și spații de cazare gratuite.
Organizatorii estimează că, în perioada pelerinajului, la Iași vor ajunge aproximativ 300.000 de persoane. Cea mai mare afluență este așteptată în zilele de 13 și 14 octombrie, când sunt posibile și timpi mari de așteptare.
Pentru siguranța pelerinilor, Jandarmeria Română, prin Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe toată durata evenimentului, între 8 și 15 octombrie.
Pentru a evita aglomerarea, pelerinii vor avea la dispoziție, ca și în anii anteriori, un culoar unic de acces către Catedrală, care pornește din zona Catedralei Mitropolitane și continuă pe străzile Arhitect G.M. Cantacuzino, Iordache Lozonschi, Cloșca, Petru Movilă, Uzinei, Morilor, Alexandru Ipsilanti Vodă, Sfântul Andrei și Iancu Bacalu, până pe bulevardul Regele Ferdinand I al României. Dacă va fi necesar, traseul va continua pe bulevardul Regele Mihai I al României.
Pelerinajul oficial începe pe 8 octombrie, la ora 6:00, cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior, racla Sfintei Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, aduse special de la o mănăstire din județul Neamț, vor fi purtate în procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane și apoi așezate în baldachinul din curtea Mitropoliei.
Unul dintre cele mai importante momente va fi procesiunea „Calea Sfinților”, programată duminică, 11 octombrie, de la ora 19:00. La eveniment sunt așteptați atât ieșeni și pelerini din întreaga țară, cât și ierarhi, monahi și preoți din țară și din străinătate.
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este sărbătorit pe 14 octombrie. În această zi, slujba va fi oficiată pe podiumul amenajat pe bulevardul Ștefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută în popor și drept Sfânta Vineri, este considerată ocrotitoarea Moldovei. S-a născut în Epivat, în Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, și a murit la vârsta de 27 de ani.
Moaștele sale au ajuns la Iași în anul 1641, fiind așezate inițial în Biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”. După incendiul din 1888, care a distrus vechea biserică, moaștele au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană. Potrivit mărturiilor vremii, racla a fost găsită atunci nearsă, deși focul mistuise aproape totul în jur.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Română în anul 1950.
