Iată care sunt facultăţile care îţi oferă cele mai mari şanse de angajare

Absolvenţii de IT şi limbi străine au cele mai mari şanse de a-şi găsi un loc de muncă bine plătit.

Absolvenţii facultăţilor cu profil de inginerie software şi cei de limbi străine îşi găsesc cel mai repede un loc de muncă bine plătit, imediat după finalizarea studiilor. Aceştia au şi şansa unei ascensiuni rapide în carieră, potrivit unui studiu realizat de compania Smartree, unul dintre liderii pieţei de externalizare a proceselor de resurse umane din România. „Politehnica, Cibernetica, Limbile Străine şi chiar Medicina sunt acele facultăţi care garantează absolvenţilor că vor găsi foarte uşor un job odată cu terminarea studiilor sau chiar din perioada acestora. În plus, aceşti tineri sunt şi cel mai bine plătiţi, încă din primul an de activitate”, a declarat Raluca Peneş, coordonatorul specialiştilor HR Smartree.

Potrivit datelor companiei de recrutare, salariul lunar al unui absolvent de facultate cu profil IT poate începe de la 3.500-4.000 lei net. În cazul absolvenţilor de Limbi Străine, oficialul Smartree spune că, mai ales cunoscătorii de limbi exotice, pot obţine retribuţii salariale mai mari chiar de la primul loc de muncă.Astfel, comparativ cu vorbitorii de engleză, franceză sau italiană, ale căror salarii pot începe de la 2.000 lei net, vorbitorii de limbi străine exotice pot ajunge la un venit lunar de 4.000 lei net. „Dezvoltarea pieţei locale de outsourcing pe mai multe domenii a adus această nevoie de vorbitori de limbi străine cât mai diverse. Astfel, un tânăr care vorbeşte fluent suedeză, daneză, norvegiană, arabă, japoneză sau chineză nu va căuta pentru multă vreme un job”, a mai Peneş.

Medicii sunt o altă categorie de absolvenţi de care piaţa muncii are mare nevoie, absolvenţii acestor studii universitare având mai multe opţiuni după ce termină facultatea. Aceştia se pot orienta către sistemul de sănătate de stat, dar şi către spitalele şi clinicile private, unde salariul oferit este mai consistent decât în cazul celor de stat, potrivit cercetării de piaţă realizate de Smartree. Nu în ultimul rând, absolvenţii de Agronomie au şansa de a găsi un loc de muncă bine plătit, spune oficialul acestei companii, în condiţiile în care pe piaţă a crescut numărul investitorilor în agricultură.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
nori împrăștiați
3.1 ° C
3.1 °
3.1 °
86 %
1.7kmh
36 %
D
13 °
lun
12 °
mar
12 °
mie
10 °
J
6 °

Niciun articol afișat