Promovabilitate de 75,10% la Evaluarea Națională după contestații

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Națională s-a majorat cu 0,10% – de la 75% la 75,10% – după soluționarea contestațiilor, informează Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Astfel, după reevaluarea lucrărilor contestate, numărul candidaților care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 111.510 la 111.648, în vreme ce numărul candidaților cu medii sub 5 s-a redus de la 37.137 la 37.050 (24,9%).

„A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10, de la 241 la 253 (cei mai mulți, în județul Iași — 26). Cele mai multe medii — 13.523 — sunt cuprinse în intervalul 8 — 8,49”, precizează MENCS.

Potrivit sursei citate, au fost depuse 21.277 de contestații, număr ce reprezintă 6,92% din totalul lucrărilor susținute (306.638), dintre acestea, 11.935 contestații au vizat lucrări la limba și literatura română, 392 la limba și literatura maternă și 8.900 la matematică.

Distribuția județelor cu procentaje superioare în privința mediilor mai mari sau egale 5 arată astfel: Brăila (89,2%), Cluj (88,9%), Municipiul București (87,3%), Prahova (86,1%) și Galați (82,1%). Rate scăzute ale mediilor mai mari sau egale cu 5 se înregistrează în județele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60,2%), Caraș Severin (65%) și Mehedinți (64,9%).

La proba de limba și literatura română, 122.557 de candidați (82,2 %) au primit note mai mari sau egale 5, iar 1.244 de candidați, nota 10. La matematică, 100.123 de candidați au avut note mai mari sau egale cu 5, iar lucrările a 2.604 candidați au fost notate cu 10.

Rata de participare a fost de 96,7%: 148.648 de candidați prezenți, dintr-un total de 153.673 înscriși. Un număr de 16 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Transport pentru copiii de la Grădinița PP nr. 3. Cursă specială din Vale până la Școala Fântânele

Vești importante pentru părinții copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din Pașcani. După petiția transmisă administrației locale, municipalitatea a decis alocarea unei curse speciale pentru transportul preșcolarilor care vor fi relocați temporar la școala din Fântânele,...

Nici o soluție pentru pășcănenii fără apă

Vești neplăcute pentru unii dintre locuitorii suburbiei Gâștești. Este vorba despre cei care locuiesc pe capetele unor străzi unde nu au ajuns rețelele de apă și canalizare. Primarul municipiului Pașcani spune că nu are bani pentru executarea acestor lucrări...

Al treilea contract pentru documentațiile de asfaltare a străzilor. Primele două au fost reziliate

După două încercări eșuate, sute de mii de lei cheltuite și două contracte reziliate, Primăria Pașcani caută un nou specialist pentru întocmirea documentațiilor tehnice necesare asfaltării unor străzi.  De această dată, procedura este directă și a fost lansată deja pe...

Scutire de impozit pentru succesiunile întârziate de blocajul ANCPI. Cine ar putea beneficia de noua regulă

v Moștenitorii care riscau să plătească impozitul de 1% deoarece nu și-au putut finaliza succesiunea în timpul blocajului informatic de la Cadastru ar putea primi o prelungire a termenului legal. Senatul a adoptat o derogare pentru cazurile în care perioada...

Incendiu de vegetație uscată în apropierea unei locuințe, în comuna Cristești

ISU IASI: Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat un incendiu de vegetație uscată izbucnit în proximitatea unei locuințe...

Cum procedezi dacă ecoinsulele nu funcționează. Harta unde trebuie să depozitezi gunoiul a fost publicată 

Noul regulament de salubritate a intrat în vigoare la Pașcani, dar în continuarea sunt multe probleme și întrebări. Primarul municipiului, Marius Pintilie, a încercat să răspundă la o parte dintre ele în ultima conferință de presă. Spre exemplu, edilul...

Stranierii și chiriașii luați în vizor de Primărie Pașcani pentru taxa de salubritate

Administrația locală din Pașcani a pus ochii pe pășcănenii care muncesc în străinătate și au venit în vacanță. Ei ar trebui să completeze o declarație de salubritate și să o depună la finanțele locale pentru a achita taxa de...

Un nou medic de familie la Centrul Medical Tătăruși. Locuitorii vor beneficia și de investigații ecografice, mai aproape de casă – FOTO

Vești bune pentru locuitorii comunei Tătăruși și ai localităților din împrejurimi. Centrul Medical din comună își extinde echipa medicală prin venirea unui nou medic de familie, ceea ce înseamnă acces mai rapid la consultații și mai puține drumuri către...

Tabăra din pridvorul satului a ajuns la Tătăruși – FOTO

Tabăra din pridvorul satului a ajuns în aceste zile la Biserica Sfântul Nicolae din Tătăruși. Timp de două zile, peste o sută de copii de diferite vârste din comunitate, dar și cei care au venit la bunici în timpul...

Criza carburanților: motorina a sărit de 10,5 lei/litru și a atins un nou record istoric. Românii așteaptă intervenția Guvernului

Motorina standard a atins un nou maxim istoric în România și a depășit, în unele benzinării, pragul de 10,5 lei pe litru. Scumpirile continuă pe fondul tensiunilor geopolitice și al problemelor din aprovizionarea cu țiței, în timp ce autoritățile...
Paşcani
cer senin
26.2 ° C
26.2 °
26.2 °
45%
2.7m/s
0%
vin
26 °
S
35 °
D
37 °
lun
36 °
mar
38 °

Niciun articol afișat