Idei de afaceri numai bune dacă te-ai mutat la țară (P)

Chiar dacă ai propriul job și nu ești interesat neapărat de o altă activitate profesională, în condițiile în care prețurile sunt în plină ascensiune, e imposibil să n-ai nevoie de un venit în plus în familie, iar dacă acest venit e obținut mai mult prin relaxare și cu plăcere, decât prin muncă, atunci e cu adevărat bine-venit, nu-i așa?

În ultimii ani, tot mai mulți oameni aleg să părăsească marile orașe și să se mute la țară, unde au parte de mai multă liniște, de un aer mult mai proaspăt și, desigur, de oportunitatea tot mai rar întâlnită în zilele noastre de a se putea hrăni cât mai natural și sănătos posibil.

Doar că viața la țară poate că capete valențe chiar mai interesante de atât. Ai putea chiar tu să te implici personal în anumite activități și să fructifici fiecare metru de pământ din curte sau din grădină, astfel încât să culegi și satisfacții materiale, dar și sufletești.

Iată câteva idei de mici afaceri ideale pentru familiile mutate la țară, care doresc să-și rotunjească veniturile în timp ce se bucură de toate beneficiile unei vieți trăite de marele haos urban al secolului vitezei

  1. Vânzarea de ouă

Fie că vorbim despre ouă de găină, de curcă sau de prepeliță, toate au ajuns să fie chiar și de câteva ori mai scumpe decât în urmă cu doi sau trei ani, iar cererea de pe piață este întotdeauna constantă, ouăle fiind aproape nelipsite din alimentația noastră de zi cu zi și prezente în cele mai multe dintre preparate, de la cele tradiționale la cele pe care le consumăm zilnic, acasă, la școală sau la birou. 

Astfel, ai putea să dobândești o sursă permanentă de venit din comercializarea acestor ouă.

Va trebui să deții niște spații adecvate pentru a crește păsările și, desigur, de hrană pentru acestea. Dacă toate condițiile sunt în regulă, ele te vor răsplăti cu ouă proaspete și bune!

  1. Poți vinde pui de păsări

Dacă nu ai clienți care să cumpere ouă, poate satul este departe de o zonă urbană și toți vecinii au și ei la rândul lor ouă, e posibil să funcționeze mult mai bine afacerea cu pui de pasăre.

Pentru acest lucru ai nevoie de un incubator ouă modern, adecvat necesităților tale de producție. Cu acest aliat de nădejde, succesul micii tale afaceri este ca și garantat! Cei de la Magnetcenter.ro îți pun la dispoziție o gamă largă și calitativă de produse din care poți alege, ținând cont de nevoile și de disponibilitatea ta financiară de a investi într-un astfel de produs.

  1. Cultivarea unor plante medicinale

Medicina naturistă se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare în țara noastră, iar producătorii locali de uleiuri esențiale, cosmetice, ceaiuri, sunt în căutare de materie primă. Ai putea deveni furnizorul lor de lavandă, de exemplu, dacă ai o suprafață de teren care îndeplinește criteriile de calitate pentru a obține o recoltă neviciată și care să fie acceptată de cei mai exigenți dintre producători.

În cele din urmă, nu uita să te bucuri de fiecare clipă petrecută în sânul naturii, deoarece ești unul dintre puținii norocoși care se pot trezi de dimineață și pot pleca prin curte, cu picioarele goale, simțind iarba jilavă sub tălpi! Ce ți-ai mai putea dori mai mult de atât?!

Sursă foto: pixabay.com

 

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
83%
3.5m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat