Iluminatul public din Paşcani va fi concesionat şi modernizat

Primăria Paşcani va semna săptămâna viitoare contractul de concesiune pentru iluminatul public. Reclamaţia înaintată de firma care a pierdut licitaţia, SC Electromagnetica SA din Bucureşti a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Aşadar a rămas valabilă procedura de atribuire la care este câștigător SC Urbioled SRL din Iași, informează reprezentanţii insitutitiei.

Este vorba de un contract în valoare de 17,5 milioane de lei, fără TVA din care 11.3 milioane fără TVA pentru investiţii. Lucrările ar urma să fie executate în maxim opt luni de zile, iar plata va fi făcute pe parcursul a cinci ani de zile, perioada de concesiune. Restul sumei este rezervată pentru eventualele lucrări de mentenanţa, care vor fi făcute la cererea administraţiei locale.

Conform documentaţiei urmează să fie modernizate reţelele de iluminat pe 15 străzi din oraş: Gării, Vatră, Crinilor, Stadionului, Zimbrului, Dragoş Vodă, Ceferiştilor, 1 Decembrie 1918, Republicii, Ştefan cel Mare, Grădiniţei, Moldovei, Eugen Stamate, Mihail Kogălniceanu, Sportului şi Abatorului.

Aici vor fi montaţi peste 700 de stâlpi şi 2.280 de lămpi moderne, lucrări în valoare de 4.684.869,00 lei fără TVA. De asemenea, vor fi făcute lucrări de înlocuire şi extindere a reţelelor de iluminat stradal, mai ales în suburbii unde vor fi amplasate 2.644 lămpi şi peste 100 stâlpi, lucrări cu valoare de 6.673.000,00 lei fără TVA.

Totodată va fi disponibil şi un sistem de telegestiune cu ajutorul caruia va fi coordonat tot iluminatul public. Fiecare lampă va avea alocat un IP şi va fi urmărită din calculator, în funcţie de necesarul de iluminat.

Reprezentanţii Primăriei susţin că va fi „cel mai modern iluminat public din ţară făcut după ultimele realizări în domeniu şi Pascaniul face paşi importanţi spre un oraş “SMART CITY”.
Menţionăm că pentru a acoperi suma necesară investiţiilor, municipalitatea intenţionează să acceseze fonduri europene.

Printr-un comunicat de presă Primăria Paşcani a anunţat că intenţionează să depună o cerere de finanţare în baza studiilor deja făcute şi folosite pentru concesionarea serviciului şi să solicite suma maximă permisă prin ghidul de finanţare, 10 milioane de lei.

PULSUL ZILEI

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani. Pompierii chemați în ajutor

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani, unde o femeie a avut nevoie de intervenția de urgență a pompierilor, după un apel la 112. "În cursul acestei zile, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență...

Șoferii amendați trebuie să prezinte un document în plus dacă vor permisul înapoi. Se poate obține online sau la ghișeu

Polițiștii îi avertizează pe șoferi că, de azi, trebuie să le prezinte dovada plății tuturor amenzilor de circulație dacă vor permisul înapoi. Atenție, din august, permisele rău-platnicilor se vor suspenda automat, potrivit ordonanței de urgență care a intrat în vigoare. Numai în primele...

Noua lege a salarizării, gata până la vară. Ce se va întâmpla cu sporurile

Până la vară, vom avea o nouă lege a salarizării. Calculele sunt făcute, spun guvernanţii. Nu scad salariile, însă, nu e clar ce se va întâmpla cu sporurile. Noua lege trebuie adoptată până la finalul lunii iunie pentru ca...

Trecem la ora de vară 2026: Cum se modifică ceasurile în această noapte și ce presupune schimbarea

România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene,...

Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge și anul acesta pe Aeroportul Suceava

La fel ca în anii trecuți, preoții vor aștepta Lumina Sfântă pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde ulterior va fi împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Botoșani și Suceava. Credincioșii vor primi...

Doi prieteni au coborât împreună în halta sătească din trenul de Hârlău și s-au luat la ceartă. Unul l-a stropit pe celălalt cu benzină...

Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare,...

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
59 %
7.3kmh
100 %
S
12 °
D
10 °
lun
11 °
mar
7 °
mie
7 °

Niciun articol afișat