Imagini sfâșietoare cu Emilian, rămas singur în Italia după ce sora și părinții au sfârșit nevinovați pe un drum din Veneția

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Din familia Ciobanu, care locuia de ani buni în Italia și care, până mai ieri, era una fericită și împlinită, nu a mai rămas decât Emilian. Duminică noapte, tânărul de 19 ani și-a pierdut sora, mama și tatăl într-un accident înfiorător, pe un drum din Veneția.

Patru oameni au murit duminică noapte, în urma unui accident cumplit pe șoseaua Triestina din Quarto d’Altino, Veneția, Italia. Era aproape de miezul nopții când un Ford Focus, în care se afla o familie de români, se ciocnea frontal cu o Toyota Yaris, condusă de o tânără de 29 de ani, cu origini indiene. Potrivit publicației Il Gazzettino, se pare că Toyota a fost cea care a pătruns pe contrasens, spulberând cu viteză Fordul.

Impactul a fost unul devastator. Toți cei trei membri ai familiei Ciobanu – tatăl Francisc (46 de ani), soția lui Tatiana (40 de ani) și fiica lor Diana Francesca (21 de ani) – au murit pe loc.

Piaser Jyotika, tânăra vinovată de producerea tragediei, a sfârșit și ea câteva minute mai târziu, când la fața locului au ajuns echipajele de prim-ajutor.

În accident a mai fost implicat și un al treilea autoturism, un Mercedes, care a lovit Toyota Yaris imediat după accident. La bord se afla un bărbat din Treviso, care nu a observat la timp Yaris-ul pe carosabil, pentru că avea farurile stinse. Omul a fost transportat la spital, însă a fost imediat externat.

Soții Francisc și Tatiana, de loc din Iași, locuiau de ani buni în Italia. Se mutaseră în Jesolo de un an de zile și se integraseră perfect în comunitate.

În momentul producerii tragediei se întorceau din Mestre, de unde au luat-o pe fiica lor, Diana, și mergeau spre casă, unde îi aștepta Emilian, cel de-al doilea copil al cuplului de români.

„Nu au mai ajuns”, mărturisește Emilian într-un interviu pentru Antena Tre, la câteva ore după tragedia care i-a distrus familia.

sursa observator

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer fragmentat
19.3 ° C
19.3 °
19.3 °
86%
3.3m/s
100%
mie
20 °
J
21 °
vin
24 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat