În aşteptarea căldurii: RAGCL cauta furnizor de gaz, opoziţia postează mesaje cinice

 

 

Păşcănenii mai au de aşteptat până când vor avea, din nou, apă caldă şi căldură. Vorbim de cele peste 2400 de familii care au mai rămas abonate la sistemul centralizat de încălzire şi unităţile de învăţământ. Conducerea RAGCL Paşcani susţine că în câteva zile va semna contractul cu noul furnizor de gaze şi că cel târziu săptămâna viitoare va relua producţia şi distribuţia de căldură.
Regia a primit deja trei oferte de la Enel, Tinmar Energy şi Conef Gaz. De acesta dată toţi cei trei ofertanţi solicita o plată în avans la încheierea contractului. Preţul gazului va fi mult mai mare decât cel din actualul contract, situaţie care complica şi mai mult capacitatea regiei de a-şi achita facturile.

În acelasi timp contractul cu actualul furnizor ar urma să fie reziliat, deocamdata fără achitarea datoriei. RAGCL Paşcani a trimis deja o notificare în acest sens după ce societatea de gaz a condiţionat plata integrală a facturilor restante şi curente pentru deschiderea robinetelor. Este vorba despre debite de cca 750.000 lei din care regia voia să achite 400.000 lei.
În timp ce copiii din şcoli şi grădiniţe şi locatarii de la blocurile care au rămas branşate la sistemul centralizat aşteaptă căldura şi apă caldă, aleşii locali se ceartă. Primarul Dumitru Pantazi a cerut mai multă responsabilitate din partea Consiliului Local, acţionarul unic al RAGCL şi a reproşat Consiliului de administraţie al regiei că nu au solicitat intrarea în insolventa pentru a beneficia de protecţie faţă de creditori şi de deblocarea conturilor. În schimb el a propus suplimentarea subvenţiei la căldură şi şi diminuarea preţului de vanzare la populaţie, pentru că regia să mai primească încă 400.000 lei, în condiţiile în care administratia locală a achitat în avans subvenţia pentru acest an şi la zi facturile pentru şcoli şi grădiniţe.

De cealaltă parte consilierii liberali au preferat să se abţină de la vot. Nu au aprobat măsurile propuse de edil dar şi nici nu au venit cu alte propuneri. În schimb speculează politic acesta problemă. Pe reţelele de socializare au început să numere zilele de când regia nu mai furnizează apă caldă şi să posteze mesaje cinice.

Problemele regiei de termoficare erau cunoscute de mult timp. Datoriile la stat de peste 40 milioane de lei conturile blocate, numărul tot mai mic de abonaţi şi încasările din ce în ce mai mici au blocat aproape în totalitate activitatea RAGCL.

Conducerea unităţii a atras atenţia încă din vara că va rămâne fără gaz metan, în prag de iarnă. Pentru a fi găsite soluţii consilierul PMP Sorin Olariu a cerut înfiinţarea unei comisii şi a pus în discuţie intrarea în insolventa a regiei, dar fără nici un rezultat.

Consilierii liberali au anunţat că refuză să discute pe tema insolventei pe motiv că primarul ar trebui să vină cu soluţii, desi regia se afla in subordinea legislativului, nu a executivului local. Cei din PSD nu au participat la întâlniri cu excepţia viceprimaritei Gabriela Nedelcu.

Nici primarul Dumitru Pantazi nu a fost prezent la discuţiile privind insolventa regiei pentru a evita scandalul cu cei din opoziţie, spune consilierul Sorin Olariu.
Până la urmă a fost aprobat un proiect prin care să fie analizată oportunitatea intrării în insolventa a regiei. Hotărârea nu a fost dusă la îndeplinire, de Primărie. Subiectul ar urma sa fie reluat in primavara anului viitor odata cu aprobarea bugetului. Conform unor surse neoficiale,  in loc de subventii la caldura vor fi aprobate sumele necesare pentru montarea de centrale termice in scoli si gradinita, masura ce ar duce la inchiderea sistemului centralizat de incalzire din Pascani.

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
86%
2.9m/s
0%
S
15 °
D
16 °
lun
14 °
mar
9 °
mie
8 °

Niciun articol afișat