În iunie începe întinerirea personalului ANAF: Se scot la concurs peste 200 de posturi

Luna viitoare urmează să fie scoase la concurs un număr de 260 de posturi din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a anunțat astăzi președintele instituției la o conferință de presă. Acesta a subliniat că scopul principal este întinerirea personalului, din moment ce majoritatea angajaților actuali au peste 40 sau 50 de ani.

„Am constatat că avem o medie lunară de posturi neocupate cam de 2.500, deci undeva peste 10% din posturile care sunt alocate sunt neocupate. La fel, un lucru care m-a pus pe gânduri… Structura pe vârstă – 40% din angajații ANAF sunt în vârstă de peste 50 de ani (și nu trebuie să uităm că majoritatea celor care lucrează în ANAF sunt femei), 45% sunt cu vârsta între 41 și 50 de ani și doar 15% sunt cu vârsta între 20 și 40 de ani.

De cinci ani nu s-au mai organizat concursuri. În luna iunie vom demara primul concurs, sunt 260 de posturi, pornind de la o realitate – ANAF are o structură de personal îmbătrânită. Eu îmi doresc ca, alături de noi, să vină în perioada următoare tineri (economiști, juriști) care să lucreze și să își facă o carieră în această instituție importantă a statului. Pentru a asigura o recrutare cât mai corectă, pentru a ajunge cei mai buni oameni să lucreze în ANAF, pentru prima dată în istoria ANAF subiectele la care vor trebui să răspundă cei care vor dori să se angajeze la Fisc vor fi extrase de un program informatic înaintea examenului”, a declarat azi Lucian Heiuș, noul președinte al ANAF.

Anunțurile despre concursurile de angajare derulate de ANAF pot fi urmărite în secțiunea specială de pe site-ul instituției, acolo unde deja există două pentru concursuri ce se vor derula în iunie 2022 și care vizează ocuparea a peste 200 de posturi. Unul este pentru ocuparea de funcții publice de execuție la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (vezi aici coordonatele și posturile vacante), iar celălalt este pentru ocuparea de funcții publice de execuție în cadrul aparatului central al ANAF (vezi aici coordonatele și posturile vacante).

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat