Inca o autospeciala pentru pompierii pascaneni

 

In cursul zilei de ieri, Subunitatea de Pompieri Pascani a primit a doua masina din cele trei asteptate pana la sfarsitul anului. Daca prima masina venita la inceputul lunii octombrie era o ambulanta, acum este vorba de o autospeciala mixta. Este destinata primei intervenţii pentru stingerea incendiilor în mediul rural şi urban, salvarea persoanelor, acordarea primului ajutor medical şi transportul acestora, punându-se accent pe deplasarea rapidă în diferite medii de teren.

Autospeciala, venita din partea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Euronest, este o masina 4×4 de tip F.R.A.P. (F- fire; R-rescue; A- ambulance; P-persons), marca Mercedes, criteriile de primire care au stat la baza fiind necesitatea inlocuirii tehnicilor vechi cu cele noi mai eficiente dar si numarul mare de interventii din ultima perioada.

Printre dotarile acestei autospeciale se numara si urmatoarele:
– Radiotelefon mobil TETRA protejat împotriva scurtcircuitelor şi asupra tensiunii prevăzut cu filtru de deparazitare prin intermediul unui convertor ;
– Instalaţie de avertizare acustică şi optică;
– Instalaţia pentru intervenţie la stingere;
– Instalaţia de iluminare portabilă;
– Echipament de prim ajutor calificat;
– Targa pliabila;
– Aparat de respirat cu aer comprimat cu presiune pozitivă (cu o butelie);
– Valiză cu materiale de imobilizare.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
14.2 ° C
14.2 °
14.2 °
30 %
4.7kmh
0 %
vin
12 °
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °

Niciun articol afișat