Încă o medalie de aur pentru echipa de canotaj a României unde sunt și două pășcănence

Echipajul feminin de 8+1 al României a câştigat medalia de aur la cea de-a treia etapă de Cupă Mondială de canotaj, găzduită de Lucerna. Acesta a fost cel mai important test înaintea Campionatului Mondial din SUA (Sarasota-Bradenton), între 24 septembrie şi 1 octombrie.

Echipajul tricolor – Mihaela Petrila, Adelina Boguş, Viviana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Iuliana Popa, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Daniela Druncea – a încheiat cursa cu timpul de 6:02.81 minute, devansând Noua Zeelandă (6:04.83) şi Marea Britanie (6:10.34).

La start s-a mai aflat echipajul Olandei (6:16.34 minute). Tot astăzi, în cursa de două rame fără cârmaci, echipajul României, format din Mihai Ţigănescu şi Cosmin Pascari, a încheiat pe locul 4 (6:48.30 minute), medalia de aur revenind Noii Zeelande (6:34.50), a relatat News.ro.

Ultima finală cu reprezentare românească la start este cea de 8+1 masculin (Constantin Adam, Adrian Damii, Ciprian Tudosa, Sergiu Vasile Bejan, Cristian Ivaşcu, Constantin Radu, Marius Vasile Cozmiuc, Cristi Ilie Pîrghie – Adrian Munteanu).

Al patrulea echipaj care a reprezentat România la Lucerna, cel masculin de dublu vâsle (Ioan Prundeanu şi Marian Enache), s-a clasat pe locul 5 în finala B.

 

PULSUL ZILEI

Cardul de sănătate va fi scos din uz. Ce se va schimba pentru pacienți

Cardul de sănătate ar urma să fie înlocuit definitiv odată ce populația va trece la noul format de carte electronică de identitate, iar informațiile medicale ale pacienților ar trebui să fie integrate treptat într-o platformă care să poată fi...

Facturile la gaze s-ar putea dubla după eliminarea măsurilor de protecție. Avertisment pentru românii care se încălzesc cu centrale

Românii s-ar putea confrunta cu facturi la gaze naturale de până la două ori mai mari după eliminarea măsurilor de protecție a consumatorilor, avertizează specialiștii din piața energiei. Aceștia atrag atenția că, odată cu expirarea mecanismelor de protecție impuse de...

Câți bani primești în concediu medical după un accident de muncă. Cum se calculează indemnizația

Persoanele asigurate care intră în concediu medical în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale beneficiază de o indemnizație calculată în funcție de veniturile brute și de zilele lucrătoare aferente perioadei de absență. Procentul este, de...

Situație critică pe Autostrada Unirii-A8 chiar în județul Iași!

”Există un risc major de ratare a programului SAFE pe trei tronsoane din patru! Pur și simplu județul Iași poate rata programul SAFE, adică aproape 3 miliarde de euro, din cauza prelungirii contestațiilor la licitațiile pentru construirea Autostrăzii Unirii”,...

Parizer de „porc”, dus la analize de laborator: carnea e de fapt de pasăre. Explicaţia producătorului

Parizer de porc, doar pe etichetă. Am dus la analize mai multe sortimente de parizer iar unul dintre ele, care ar fi trebuit să fie de porc era, de fapt, de pasăre. Explicaţia producătorului e halucinantă, de vină ar...

Impozit dublu din 2027 pentru românii care şi-au unit balconul cu sufrageria

Balcoanele închise și transformate în prelungiri ale sufrageriei sunt o soluție tot mai des întâlnită pentru cei care vor să câștige spațiu în locuință. Fie că sunt amenajate ca birou, loc de luat masa sau zonă de relaxare, aceste...

Un constructor ieșean își face balastieră la râul Moldova: nisip și pietriș cât pentru 3.000 de camioane

Balastiera AMI SRL are în vedere exploatarea a circa 60.000 de metri cubi de nisip și pietriș din albia râului Moldova, în comuna Cristești. Acest volum este echivalent cu aproape 3.000 de încărcături de camion, dacă fiecare transport ar...

Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni

Sistemul sanitar românesc se află la un pas de un blocaj critic, iar timpul rămas pentru evitarea unei crize majore se măsoară în săptămâni. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a lansat un avertisment ferm, arătând că, în lipsa...

Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cine a fost ocrotitoarea Moldovei și cum au ajuns moaștele ei la Iași

În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Iașiul devine unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din România. Mii de oameni pornesc la drum pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Moaștele...

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
83%
4.5m/s
0%
mie
14 °
J
15 °
vin
12 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat