ÎNCĂ UN INCENDIU DE VEGETAȚIE. CASELE AMENINȚATE DE FLACĂRI URIAȘE. FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Încă un incendiu în apropierea municipiului. Hectare de stup au ars ameninţând să se extindă şi la casele oamenilor. Pompierii sosiţi la faţa locului au stins vâlvătaia după 4 ore.

Panică aseară în jurul orei 19.00 pentru locuitorii din Lunca Paşcani. Un incendiu izbucnit la stuf uscat extins pe sute de metri ameninţa să le cuprindă şi casele aflate la câţiva zeci de metri. Este şi cazul acestui bărbat. Păşcăneanul povesteşte că era în oraş când a văzut flăcările şi a fugit într-un suflet acasă deoarece soţia sa este bolnavă şi nu se poate deplasa.

Şi tanti Lenuţa a stat aseară cu sufletul la gură. Femeia are o baracă în care îşi ţine animalele chiar în zona în care a avut loc aseară vâlvătaia. Aceasta povesteşte că şi-a scos caprele şi găinile din gospodărie pe câmpul din vecinătate.

La faţa locului au intervenit două autospeciale de Pompieri care s-au chinuit mai bine de 4 ore să stingă focul. Au ars aproximativ 3 ha de vegetaţie uscată. Până în acest moment nu s-a aflat dacă incendiul a fost provocat intenţionat sau accidental.

Sătenii povestesc că un alt incendiu a izbucnit duminică la doar câţiva zeci de metri. Din fericire nu a fost nevoie de intervenţia Pompierilor.

Amintim că tot duminică pompierii păşcăneni au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge un incendiu pe malul Siretului unde au ars aproximativ 5000 metri pătraţi de vegetaţie uscată şi stuf.

PULSUL ZILEI

Criza carburanților: motorina a sărit de 10,5 lei/litru și a atins un nou record istoric. Românii așteaptă intervenția Guvernului

Motorina standard a atins un nou maxim istoric în România și a depășit, în unele benzinării, pragul de 10,5 lei pe litru. Scumpirile continuă pe fondul tensiunilor geopolitice și al problemelor din aprovizionarea cu țiței, în timp ce autoritățile...

Sub soarele Mediteranei s-au construit aripi: povestea unei experiențe Erasmus+ care deschide viitorul pentru elevi de la Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” Pașcani – FOTO

Trei săptămâni au trecut ca o clipă, dar au lăsat în urmă experiențe care vor rămâne o viață întreagă. Pentru cei șapte elevi de la Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” Pașcani, specializările Tehnician Operator Tehnică de Calcul și Tehnician Proiectant...

Ce se schimbă de la 1 august 2026 în România. Buletinele vechi devin excepție, reguli noi la pensii și taxe pe drumuri

Luna august 2026 debutează cu o serie de modificări administrative, sociale și economice cu impact direct asupra milioanelor de români. Pe lângă ajustările contabile și fiscale obișnuite, autoritățile pun în aplicare măsuri care variază de la restricționarea eliberării vechilor...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 31 IULIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 31 IULIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și subiectele abordate. https://www.youtube.com/watch?v=M4TfoNGa2k0

De la Londra la CAF Coffee Addict Pașcani. Un robot vă aduce cafeaua!

Comunicat: Antreprenoarea Adriana Nica aduce tehnologia în inima orașului și lansează, în premieră, robotul de servire Cappuccina. Viitorul a ajuns la Pascani, iar la CAF Coffee Addict cafeaua nu mai este adusă doar de oameni. În spatele acestei inițiative se află...

PSD Iași îi critică din nou pe liberali

Președintele PSD Iași, deputatul Bogdan Cojocaru, îi critică din nou pe liberali. El spune că liderii PNL doar se laudă, dar că vorbele lor nu se concretizează în nici un fel. ”PNL Iași = Promisiuni peste promisiuni. Rezultate? Zero....

Senatorul Lucian Rusu: România și Republica Moldova au astăzi în față o oportunitate importantă: să transforme apropierea dintre cele două țări în infrastructură, energie,...

Am participat astăzi, alături de colegii mei din Senatul României, la o întrevedere cu delegația oficială a Republicii Moldova, condusă de premierul Vasile Tofan, din care au făcut parte și miniștrii responsabili de transporturi și energie, Bolea Vladimir și...

Sindicaliștii din sănătate suspendă greva generală: „Am reușit!”

Federația SANITAS anunță vineri, 31 iulie, suspendarea grevei generale începute în 28 iulie. Sindicaliștii susțin însă că nu renunță la protest, ci dau o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării....

Reguli noi pentru eliberarea actelor de identitate de la 1 august

Începând cu 1 august 2026, intră în vigoare noi reguli privind eliberarea cărților de identitate. Vechiul model, aflat în circulație din 1997, va mai fi emis doar în situații excepționale. Potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, majoritatea solicitărilor vor...

BZI – O adolescentă de 17 ani a fost violată de doi tineri la Iași. Era prietenă cu iubita unuia dintre cei doi

Clipe de coșmar pentru o adolescentă din Iași. Aceasta a fost violată de doi indivizi într-o casă din comuna Scobinți. Culmea, fata era prietenă cu iubita unuia dintre cei doi, de aceea a căzut în capcana care avea să-i...
Paşcani
cer senin
30.6 ° C
30.6 °
30.6 °
39%
2.2m/s
0%
vin
33 °
S
36 °
D
36 °
lun
35 °
mar
38 °

Niciun articol afișat