Este vorba de segmentul de la Lețcani la nodul de pe DN 24. În acest moment, în Iași se mai lucrează pe un singur tronson al Autostrăzii Unirii, tot în etapa de proiectare.
Unul dintre cele două loturi A8 din județul Iași pe care a început etapa de proiectare s-a oprit. Curtea de Apel București a decis miercuri suspendarea executării contractului până soluționarea contestației depuse de una dintre firmele participante la licitația pentru lotul Lețcani-DN 24/Iași al Autostrăzii Unirii. Cei de la Concelex SRL, firma bucureșteană care, în calitate de lider al unei asocieri de companii și instituții, a depus una dintre cele 11 oferte în procedură, a pierdut și la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, și în prima instanță.
Între timp, Compania Națională de Investiții Rutiere a încheiat contractul cu spaniolii de la FCC Construccion pentru 3,93 miliarde de lei și a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru 24 august. Este vorba de etapa de proiectare, care are termen de 10 luni, urmată de construirea celor 17,7 km de autostradă în decurs de 36 de luni. Finanțat prin instrumentul de finanțare „Acțiunea pentru Securitatea Europei” (SAFE), acest lot trebuie să fie finalizat până la sfârșitul anului 2030.
