Incendiu într-o gospodărie din localitatea Miroslovești în Vinerea Mare, în jurul orei 23.00. Flăcări uriașe au izbucnit într-o anexă și se extindeau cu repeziciune, întețite și de vântul care sufla cu putere.
Localnicii au intervenit în încercarea de a stinge focul. În cele din urmă, vâlvătaia a fost stinsă cu intervenția pompierilor pășcăneni. Cauza incendiului ar fi fost efectul termic al curentului electric, spun autoritățile.
„Aseară în jurul orei 23.30 a fost anunțat un incendiu produs la o anexă gospodarească în localitatea Miroslovesti. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de intervenție și stingere, o autocisternă pentru transportul apei și o ambulanță de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Pascani. La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării incendiul se manifesta generalizat. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric” informează ISU Iași.
Sâmbătă dimineață o altă anexă a luat foc, de această dată în Heci, comuna Lespezi.
„În jurul orei 02.50 a fost anunțat un incendiu produs la o anexă gospodarească în localitatea Heci, comuna Lespezi. La fața locului au acționat din cadrul Secției de Pompieri Pașcani două autospeciale de intervenție și stingere, o autospecială cisternă pentru transportul apei și o ambulanță de prim ajutor calificat. În urma incendiului a ars anexa în suprafață de aproximativ 80 de mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric a unor conductori electrici improvizati” precizează ISU Iași.