Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți, județul Iași.

Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost direcționate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Hârlău, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autoplatformă pentru transportul apei, cu echipajele aferente.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la podul și acoperișul unui adăpost de animale, aflat în cadrul unei anexe gospodărești care includea și o bucătărie de vară, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, existând pericolul propagării flăcărilor la construcțiile și bunurile din vecinătate.

Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea construcțiilor învecinate, împiedicând extinderea flăcărilor.

În timpul intervenției, pompierii au reușit să salveze un porc aflat în adăpostul de animale.

În urma incendiului, au ars elementele de susținere ale podului și acoperișului, iar aproximativ 80 de metri pătrați de învelitoare din tablă au fost degradați.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Acest eveniment readuce în atenție importanța verificării și întreținerii instalațiilor electrice din gospodării, în special a celor existente în anexele gospodărești, bucătăriile de vară și adăposturile pentru animale. O defecțiune aparent minoră a instalației electrice poate provoca, în numai câteva momente, pagube materiale importante și poate pune în pericol viața oamenilor și a animalelor.

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

  • Verificați periodic starea instalațiilor electrice și apelați numai la personal autorizat pentru efectuarea lucrărilor de verificare, întreținere și reparație.
  • Nu utilizați conductori electrici deteriorați, improvizați sau cu izolația afectată.
  • Evitați suprasolicitarea prizelor și a circuitelor electrice prin conectarea simultană a mai multor consumatori de mare putere.
  • Protejați instalațiile electrice din anexele gospodărești împotriva umezelii, deteriorărilor mecanice și contactului cu materiale combustibile.
  • Nu amplasați cabluri electrice improvizate în apropierea furajelor, paielor, lemnelor sau a altor materiale ușor inflamabile.
  • Asigurați condiții corespunzătoare de adăpostire a animalelor și posibilitatea evacuării acestora în cazul producerii unui incendiu.
  • La observarea fumului sau a flăcărilor, apelați imediat numărul unic de urgență 112, fără a vă expune pericolelor.

Pompierii militari ieșeni reamintesc faptul că prevenirea incendiilor începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Protejarea gospodăriilor, a bunurilor și a animalelor depinde, în mare măsură, de respectarea unor reguli simple de siguranță.

Pentru informații suplimentare privind comportamentul în situații de urgență, accesați platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...
Paşcani
nori împrăștiați
20.8 ° C
20.8 °
20.8 °
54%
2.4m/s
83%
S
19 °
D
27 °
lun
16 °
mar
13 °
mie
12 °

Niciun articol afișat