Incendiu la o casă de pe strada Fântânele din Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un incendiu a izbucnit marți dimineață, 30 ianuarie, la o casă de pe strada Fântănele din Pașcani. Pompierii au fost chemați în ajutor. Din primele informații, se pare ca focul a pornit din podul locuinței.

Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, în data de 30 ianuarie a.c., la ora 08:52 despre producerea unui incendiu la o casă de locuit, fără victime anunțate, în municipiul Pașcani, strada Fântânele. La locul solicitării a acționat Secția de Pompieri Pașcani, cu două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat, pentru asigurarea asistenței medicale, la nevoie. La sosirea forțelor profesioniste pentru situații de urgență la locul solicitării, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 100 mp, cu posibilitatea de propagare la întreaga casă și la vecinătăți. În urma incendiului a ars doar acoperișul în suprafață de aproximativ 100 mp și au fost salvate celelalte bunuri ale casei, anexele gospodărești și locuințele învecinate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al coșului de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile și necurățarea acestuia.
Pompierii ieșeni vă recomandă câteva măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe:
Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.
•⁠ ⁠Nu folosiți sobe și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;
•⁠ ⁠Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;
•⁠ ⁠Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;
•⁠ ⁠Nu utilizați aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;
•⁠ ⁠Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
•⁠ ⁠Nu așezați sau păstrați butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
•⁠ ⁠Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
•⁠ ⁠Nu folosiți flacără pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
•⁠ ⁠Nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;
•⁠ ⁠Nu transvazați gazul din butelie în orice alte recipiente și nu folosiți butelii improvizate;
•⁠ ⁠Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;
•⁠ ⁠Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune.
ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC “112”
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro” precizează ISU Iași.

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...
Paşcani
nori împrăștiați
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
71%
1.1m/s
0%
S
27 °
D
27 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
27 °

Niciun articol afișat