După ce autoritățile au anunțat noile măsuri de relaxare care vor intra in vigoare după 15 iunie, printre acestea numarandu-se si redeschiderea strandurilor și a piscinelor exterioare, (cu respectarea regulamentelor speciale), administrația locală din Pașcani analizează posibilitatea de a redeschide Ștrandul Municipal de la sfârșitul lunii iunie. Reprezentanții Primăriei au precizat că începând de luni, angajații Serviciului Gospodărie Comunală vor începe lucrările de reparații curente și amenajare, estimând ca în funcție de condițiile atmosferice, în două săptămâni de zile, ștrandul să fie funcțional.