Începe admiterea de toamnă. Locuri suficiente la toate universităţile din Iaşi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Elevii care dau bacalaureatul în sesiu­nea de toamnă nu trebuie să îşi facă griji în ceea ce priveşte oferta academică a universităţilor din Iaşi, fiindcă aproape toate universităţile de stat din Iaşi mai au suficiente locuri, atât la taxă, cât şi la buget, pentru toţi cei care doresc să urmeze studii superioare în capitala Moldovei. Deşi nu toate universităţile au definitivat complet lo­curile pe care le vor scoate în toamnă la concurs pentru că cei înscrişi în vară încă mai pot veni să-şi confirme locurile sau să îşi retragă dosarele, sunt cunoscute pe­rioadele în care se va desfăşura această admitere.
În mod concret, Universitatea „Ale­xan­dru Ioan Cuza“ din Iaşi va organiza admitere la facultăţile unde nu s-au ocupat toate locurile în admiterea din vară în perioada 10 – 12 septembrie, fiind vizate în special facultăţile de ştiinţe exacte, în condiţiile în care cea mai mare concurenţă a fost şi anul acesta la Facultatea de Psihologie.

În acelaşi timp, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi va organiza admiterea într-o perioadă similară, 10 – 15 septembrie.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ va desfăşura sesiunea de toamnă de admitere în intervalul 6 – 11 septembrie şi a publicat numărul final de locuri ce va fi disponibil viitorilor studenţi. Spre deosebire de anii precedenţi, după sesiunea de vară a rămas un număr mare de locuri disponibile la buget, la toate cele patru fa­cultăţi ale USAMV. În mod concret, la Facultatea de Agricultură sunt 96 de locuri la buget şi 20 la taxă, la Facultatea de Horticultură sunt 85 de locuri la buget şi 5 la taxă, la Facultatea de Zootehnie sunt 34 de locuri la buget şi 25 la taxă, în timp ce la Facultatea de Medicină Veterinară sunt 17 locuri la buget, 25 la taxă şi 20 cu taxă în valută, la programul în limba engleză.
CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Un nou cetățean de onoare și regulamentul cimitirelor, în ședința de la sfârșitul lunii august – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe data de 28 august de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, 13 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, iar restul de câțiva dintre consilierii...

Loteria Română solicită anularea / modificarea „hotărârii anti-păcănele” inițiată de viceprimarul Claudiu Bodoașcă

Bâlbâielile administrative privind interzicerea păcănelelor în municipiul Pașcani au început să producă efecte. Loteria Română a început demersurile juridice pentru anularea hotărârii aprobate de legislativul local la inițiativa viceprimarului Claudiu Bodoașcă. Plângerea prealabilă a fost deja trimisă aleșilor locali,...

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...

e-Terra, din nou funcțională pentru plăți. ANCPI avertizează că pot apărea întârzieri

Funcționalitatea „Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată joi, 20 august, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin acest serviciu, persoanele autorizate și notarii pot trimite beneficiarilor, prin e-mail sau SMS, un link unic...

Plățile în euro între firme românești intră sub verificări mai stricte. Când sunt permise și ce documente vor putea cere băncile

Banca Națională a României (BNR) pregătește extinderea verificărilor aplicate operațiunilor în valută realizate de companii, inclusiv prin controale ulterioare efectuate asupra unor eșantioane de tranzacții. Cu toate că regulile de fond rămân aceleași, adică vânzările de bunuri și prestările...

Când vine momentul să depui dosarul de pensie. Luna nașterii poate schimba data ieșirii din activitate

Data ieșirii la pensie nu se stabilește doar după numărul anilor lucrați. Pentru pensia pentru limită de vârstă trebuie îndeplinite două condiții: atingerea vârstei standard și realizarea stagiului minim de cotizare contributiv. În cazul femeilor, data exactă diferă în...

Angajări masive în transportul de mărfuri: aproape 200 de posturi pentru șoferi. Peste 1.000 de locuri de muncă disponibile în județ

Transportul rutier de mărfuri este motorul angajărilor din județ, la acest moment fiind la mare căutare șoferii. În total sunt raportate peste 1.000 de locuri de muncă, cele mai multe în servicii și construcții. Recrutările continuă și în zona...

Festivalul INIMO revine la Iași: două zile de concerte pentru 16.176 de copii

INIMO 2026 aduce, în weekend, două zile de muzică, activități pentru familii și solidaritate în Piața Palatului Culturii din Iași. Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune, ajuns la cea de-a V-a ediție, se desfășoară pe...

Angajări în spitale. Mai multe posturi disponibile la Târgu Frumos și Hârlău

Mai multe posturi sunt scoase la concurs în sistemul medical, printre acestea numărându-se posturi de asistent medical, infirmieră, brancardier și statistician la Spitalul de Boli Cronice din Târgu Frumos. Candidații interesați trebuie să îndeplinească cerințele specifice fiecărui post și...
Paşcani
cer senin
35.5 ° C
35.5 °
35.5 °
25%
7.5m/s
20%
vin
34 °
S
36 °
D
30 °
lun
30 °
mar
29 °

Niciun articol afișat