Începe vaccinarea împotriva gripei. Iaşului i-a fost alocată o primă tranşă de 13.000 de doze

Medicii din spitale şi cei de familie din judeţ încep campania de vaccinare împotriva gripei de sezon. De asemenea, specialiştii încep recuperarea bebeluşilor care nu au primit la termen vaccinul hexavalent, din cauza crizei de la nivel naţional.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi, dozele de vaccin antigripal şi cele de vaccin hexavalent au ajuns ieri, 17 octombrie, în teritoriu, medicii de familie fiind informaţi să se prezintă să ridice dozele aferente. Ministerul Sănătăţii a alocat Iaşului o primă tranşă de vaccin antigripal de 13.000 de doze şi peste 5.700 de doze de vaccin hexavalent. „Campania de vaccinare gratuită a MS împotriva gripei de sezon va începe la Iaşi în perioada imediat următoare. DSP va începe distribuirea dozelor de vaccin antigripal în spitale, pentru imunizarea impotriva gripei de sezon a personalului medico-sanitar, în unităţile de asistenţă medico-sociale, unde sunt imunizaţi copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi la cabinetele medicilor de familie pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale sau diabet zaharat“, se arată într-un comunicat al DSP.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Centru pentru tineri și cursuri gratuite în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Tinerii din Pașcani și din localitățile din jur au la dispoziție un nou centru unde pot primi sprijin gratuit pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se pregăti profesional. Este vorba despre un spațiu modern deschis în...

Tichete sociale pentru sărbătorile pascale la Hârlău. Cine poate beneficia

Sprijin pentru persoanele cu posibilități reduse, cu ocazia sărbătorilor pascale, la Hârlău. Administrația locală anunță acordarea de tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici, cu ocazia Paștelui. Ajutoarele sunt acordate din bugetul local, au o valoare de 100 de...

Primarul Pintilie: Fără coșuri de gunoi în cartiere… Puneți gunoaiele în buzunare, duceti-le acasă!

Una dintre preocupările principale ale primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, este realizarea și postarea pe rețelele de socializare a unor filmulețe pentru comunicarea cu cetățenii. Nu despre investițiile cu probleme sau gropile din carosabil și nici despre străzile de pământ...

Senatorul Lucian Rusu: Dezbaterea bugetului trebuie să fie un exercițiu de responsabilitate, nu un spectacol politic construit pe conflicte și derapaje!

Partidul Naţional Liberal a susținut constant o dezbatere parlamentară civilizată, bazată pe argumente solide și respect reciproc, nu pe presiune, scandal sau intimidare. Nu poți fi, în același timp, la guvernare și în opoziție. România are nevoie de coerență și...

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...
Paşcani
cer acoperit de nori
6 ° C
6 °
6 °
63 %
4.6kmh
100 %
mie
5 °
J
6 °
vin
7 °
S
7 °
D
5 °

Niciun articol afișat