Încrederea ieşenilor se câştigă prin proiecte, nu prin atacuri sub centură (P)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Comunicat de presa:

Într-o singură lună, politicieniii locali s-au faultat cât n-au făcut-o în patru ani şi atunci când trebuia. Deputatul Petru Movilă readuce aminte politicienilor-poster că încrederea ieşenilor nu se câştigă în prag de alegeri şi nici după atacuri zilnice în presă, ci în timpul mandatului, zi de zi alături de oameni, prin muncă şi decizii responsabile. „Asistăm de mai bine de o lună de zile la un circ ieftin, în care partidele îşi plătesc poliţele pentru ultimii patru ani. Sesizarea unor derapaje trebuia făcută la momentul oportun, nu zilnic, în prag de campanie pentru a demonstra cât de capabili sunt. În afară de faptul că demonstrează că sunt mai vocali decât ceilalţi, nu rămâne nimic concret în urma lor”, susţine deputatul Petru Movilă.

Parlamentarul face un apel către toţi ieşenii să vadă dincolo de aceste atacuri zilnice şi să îşi aducă aminte că ei sunt singurii în măsură să îi întrebe pe politicieni ce au făcut în ultimii patru ani şi să îi tragă la răspundere pentru promisiunile de acum patru ani. „Este dreptul şi responsabilitatea fiecărui ieşean să vadă dincolo de afişe şi bannerele care împânzesc oraşul şi să îi întrebe, direct, pe fiecare ce a făcut în ultimii patru ani. După faptă şi răsplată. Consider că spre deosebire de celelalte campanii, ieşenii au ocazia să aleagă responsabil, omul şi nu preşedintele de partid, un bun administrator şi nu o persoană care se ascunde în spatele afişelor”, completează Petru Movilă.

PMP nu va face campanie murdară, ci îşi va prezenta proiectele celor patru ani în care au fost mandataţi de ieşeni să îi reprezinte. „În această campanie, PMP va arăta ce a făcut pentru comunitate, nu ce nu au făcut ceilalţi pentru Iaşi. De asemenea, solicit în mod public fiecărui candidat să îşi prezinte un raport de activitate, care să demonstreze clar ce a făcut şi ce se ascunde în spatele discursurilor de campanie”, sintetizează deputatul ieşean.

PULSUL ZILEI

Până pe 1 octombrie, toți profesorii diriginți ai claselor VI-XII vor depune la secretariatul școlii listele cu elevii propuși pentru bursa de merit 2026-2027,...

Listele cu elevii care primesc burse de merit pentru anul școlar 2026-2027 vor fi întocmite de profesorii diriginți ai claselor VI-XII până la data de 1 octombrie, potrivit prevederilor din metodologia-cadru. Elevii de gimnaziu și liceu care obțin medii...

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 23 septembrie. Cine este sfântul cinstit de șase ori pe an

În fiecare an, la 23 septembrie, biserica ortodoxă prăznuiește Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea amintește de conceperea celui care avea să devină Înaintemergătorul Domnului, după ce îngerul Gavriil i-a vestit preotului Zaharia că soția sa, Elisabeta, va naște un...

Iarna a venit la munte. -5 grade la Vârful Omu, primii fulgi de zăpadă la Bâlea Lac. Val polar în toată țara

Iarna a venit deja la munte. Dimineața a adus temperaturi negative pe creste, iar frigul s-a resimțit în toată țara.  La Vârful Omu au fost -5 grade, iar la Bâlea Lac au căzut și primii fulgi de zăpadă. Administratorii drumului...

De ce coletele pe care le plătim ramburs costă cu 10 lei mai mult

Magazinele online încep să perceapă taxe suplimentare de la clienţii care vor să plătească la livrare. Firmele de curierat le cer bani în plus să adune sumele şi să le trimită comercianţilor. În plus, vânzătorii vor să încaseze facturile...

Cum plătim mai puţin la cumpărături: aplicaţiile care te ajută să economiseşti până la 2 salarii pe an

Prețurile cresc, dar românii au găsit o armă în telefonul din buzunar. Aplicații gratuite le arată, în timp real, toate reducerile din magazine și unde găsesc, de fapt, cel mai mic preț. Mai mult, alte aplicații îi ajută să...

Acuzații grave la adresa unui polițist din Scobinți! „Prinde fluturi cu basca…”

Un bărbat din Hârlău, în vârstă de 31 de ani, face acuzații grave despre modul în care un polițist de la Secția de Poliție Scobinți își îndeplinește obligațiile. Daniel Ciobanu susține că agentul de poliție Andrei Lăcureanu nu depune...

La 10 ani păzea droguri, la 20 de ani a fost condamnat în Spania, iar la 23 de ani a primit 10 ani în...

Un tânăr de 23 de ani a intrat în viață condamnat dinainte. Trăind când în România, când în Spania, neglijat atunci când nu era maltratat și pus la muncă de copil atunci când nu era pus să păzească droguri,...

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...
Paşcani
cer fragmentat
11.7 ° C
11.7 °
11.7 °
81%
2.5m/s
100%
mie
15 °
J
17 °
vin
18 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat