miercuri, august 6, 2025
20.4 C
Paşcani
Login

Incredibil! I-a dat bebelușului pufuleți îmbibați în alcool ca să doarmă!

O fetiţă de doar doi ani a ajuns în comă alcoolică la Spitalul de Copii din Iaşi. Aceasta a fost transportată la spital la miezul nopţii, după mai bine de şapte ore de la momentul în care a ingerat alcool, abia atunci când a început să aibă convulsii. Mai mult, fetiţia nu a fost adusă de părinţi, ci de o rudă, în grija căreia se afla.

„Deşi copilul era din Lungani, se afla la o rudă în Miro­slava, o mătuşă, ea fiind şi cea ca­re a venit cu el la spital. Cel mai pro­babil i s-au dat pufuleţi îmbibaţi în al­cool, ca să adoarmă. Este un remediu folosit deseori la ţară“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul spitalului.

Repre­zentanţii unităţii au sesizat şi or­ganele de anchetă: primăria din Lun­gani, dar şi „Protecţia Copilului“ din Iaşi. Urmează să se stabilească astfel care este statutul şi contextul social în care acesta trăieşte şi dacă a fost doar o întâmplare, ori dacă acesta este în­tr-ade­văr neglijat de părinţi. Fetiţa se află în Clinica de Toxicologie.

„Atunci când a ajuns la noi, era într-o stare gravă, iar analizele au demonstrat că este vorba despre intoxicaţie acută cu alcool etilic. Deşi a ajuns la mai multe ore de la ingestie, a primit tratamentul specific, iar starea este una bună. Va pleca zilele următoare acasă, însă trebuie văzut dacă a fost ceva accidental sau dacă se mai poate repeta. Nu te aştepţi ca la o vârstă aşa de mică să întâlneşti astfel de cazuri“, a precizat dr. Tamara So­lange Roşu, medic-şef UPU.

Recomandări