Înscrierea în clasa pregătitoare în 2021: Cum se schimbă regulile în contextul pandemiei de coronavirus

Înscrierea în clasa pregătitoare în 2021 se va face un pic mai târziu faţă de calendarul anului şcolar anterior, conform unui proiect de ordin al Ministerului Educaţiei pus vineri în dezbatere publică. Ordinul prevede că intrarea copiilor în învăţământul primar nu este condiţionată de urmarea unei grupe mari la grădiniţă, aşa cum a fost anunţat încă dinaintea anului şcolar 2020-2021, iar Zilele Porţilor Deschise în cadrul şcolilor au fost eliminate.

Proiectul de ordin prevede că părinţii, ai căror copii împlinesc vârsta de şase ani până la data de 31 august 2021 inclusiv, au obligaţia de a înscrie copiii în clasa pregătitoare. Procesul de înscriere în învăţământul primar nu este condiţionat de frecventarea grupei mari în cadrul unei grădiniţe.

Din 2020, grupa mare a fost inclusă în învăţământul obligatoriu, după ce, în aprilie 2019, preşedintele statului a promulgat o lege ce modifică Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Totuşi, modificarea adusă nu prevede că preşcolarii care nu au frecventat grupa mare nu pot fi înscrişi în învăţământul primar.

Părinţii ai căror copii au împlinit vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul scolar 2021-2022, sau ai celor pentru care nivelul de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregatitoare vor fi consiliaţi în vederea înscrierii copiilor la grădiniţă în grupa mare. Regula este similară cu cea din anul şcolar trecut.

O altă măsură prevăzută anul trecut care se menţine şi pentru anul şcolar 2020-2021 stipulează că evaluarea dezvoltării copiilor de către centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională se face doar în situaţiile în care:

  • copilul nu a frecventat grădiniţa;
  • copilul s-a întors din străinătate.

Proiectul de ordin cuprinde şi calendarul înscrierilor pentru clasa pregătitoare în anul şcolar 2021-2022. Dacă în 2020 prima etapă de înscrieri a debutat în 4 martie, iar cea de-a doua etapă a început pe 23 aprilie, pentru anul şcolar ce urmează perioadele aferente fiecărei etape au fost decalate.

Astfel, în perioada 15 martie – 16 aprilie 2021 se va face evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc şase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar.

Înscrierea în clasa pregătitoare se va face tot în două etape:

  • între 15 martie şi 29 aprilie 2021, prima etapă, părinţii vor putea completa online sau la şcoală cererea-tip de înscriere;
  • între 24 şi 31 mai 2021, a doua etapă, se depun cererile-tip de înscriere la secretariatul şcolii aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate, pentru copiii care nu au fost înscrişi în prima etapă sau nu au participat.

Afişarea rezultatelor pentru prima etapă se va face în data de 20 mai, în timp ce, pentru a doua etapă de înscrierii, afişarea listelor finale a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare se va face pe 3 iunie 2021.

Centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la o unitate de învăţământ se va face în perioada 1-10 septembrie 2021.

Sursa Avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
75%
3.9m/s
0%
mie
16 °
J
17 °
vin
11 °
S
10 °
D
9 °

Niciun articol afișat