Instituții publice închise și modificări în orarul autobuzelor la Pașcani, de Rusalii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sarbatoarea Rusaliilor aduce o minivacanta in sistemul public. Astfel ca, pascanenii trebuie sa stie ca luni, 21 iunie, cand este a doua zi de Rusalii, toate institutiile publice, primaria, finantele, scolile, spitalele sau bancile sunt inchise. Si transportul local in municipiu si suburbii va fi modificat, astfel ca orarul curselor va fi ca cel din zilele de sambata si duminica.


Primele curse vor porni de la ora 5:20, iar ultimele vor fi pana la ora 16:00.

Si cantina sociala din municipiu va fi inchisa in ziua de luni. Peste o suta de beneficiari vor primi hrana rece de vineri pentru cele trei zile libere, sambata, duminica si luni. In pachete, vor fi puse preparate, branzeturi, conserve si dulciuri.

De precizat este faptul ca Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile) este una dintre cele mai importante sărbători creștine si este celebrată la 50 de zile după Paște și la 10 zile după Înălțarea Domnului.

Romanii vor mai avea zile libere si in urmatoarele zile din an:

15 august (duminică) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (marți) – Sfântul Andrei
1 decembrie (miercuri) – Ziua Națională a României
25 decembrie (sâmbătă) – Crăciunul;
26 decembrie (duminică) – a doua zi de Crăciun

Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România se apropie de finalul implementării PNRR !

În luna august 2026, Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a depus Cererea de plată nr. 5, în valoare de 2,84 miliarde de euro. Aceasta cuprinde 75 de ținte și jaloane – 21 de reforme și 54 de investiții. După...

Ajutor de înmormântare: Câți bani se acordă după decesul unui pensionar sau al unei persoane asigurate. Suma a crescut în 2026

Decesul unui pensionar dă dreptul persoanei care a suportat cheltuielile funerare să solicite o prestație financiară din bugetul asigurărilor sociale de stat. În 2026, valoarea acordată în această situație a crescut la 9.192 de lei, însă plata nu se...

Prognoza meteo până în 21 septembrie. Vara ne face o surpriză plăcută, toamna mai așteaptă

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne şi în luna septembrie mai ridicate decât cele specifice perioadei, în special în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, în restul teritoriului ele fiind apropiate de cele normale. Ploile vor fi deficitare, în special în vestul...

Șapte muzee din județul Iași, pe harta Nopții Muzeelor la Sate

Șapte muzee și obiective culturale din județul Iași participă, pe 29 august 2026, la cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment dedicat patrimoniului cultural din mediul rural. Programul propune expoziții de artă și etnografie, povești despre comunitățile locale,...

Un găinar din Hârlău a ieșit la furat după ce și-a băgat prietenii sub masă. Culmea, Curtea de Apel i-a tăiat un an și...

Un găinar din Pârcovaci le-a câștigat inimile magistraților Curții de Apel. După ce și-a băgat sub masă doi prieteni, plictisindu-se, bărbatul a ieșit în sat la furat. Judecătorii din Hârlău i-au dat cât să-i ajungă. Cei de la Iași...

Un nou cetățean de onoare și regulamentul cimitirelor, în ședința de la sfârșitul lunii august – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe data de 28 august de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, 13 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, iar restul de câțiva dintre consilierii...

Loteria Română solicită anularea / modificarea „hotărârii anti-păcănele” inițiată de viceprimarul Claudiu Bodoașcă

Bâlbâielile administrative privind interzicerea păcănelelor în municipiul Pașcani au început să producă efecte. Loteria Română a început demersurile juridice pentru anularea hotărârii aprobate de legislativul local la inițiativa viceprimarului Claudiu Bodoașcă. Plângerea prealabilă a fost deja trimisă aleșilor locali,...

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...
Paşcani
câțiva nori
19.1 ° C
19.1 °
19.1 °
57%
2.9m/s
0%
lun
31 °
mar
28 °
mie
26 °
J
27 °
vin
22 °

Niciun articol afișat