Instruire pentru fermieri în comunele din zona Paşcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Despre finanţări, atestate de producători, cursuri de calificare sau alte aspecte care sunt de mare interes pentru fermieri. Aceste sunt câteva dintre temele puse în discuţie de către reprezentanţii Camerei Agricole din Iaşi şi fermierii din comunele din judeţ. Următoarea întâlnire este stabilită vineri după amiază, la Primăria din Moţca.

Fermierii din comuna Moţca sunt aşteptaţi mâine după amiază, 19 februarie începând cu ora 14.00 la sediul Primăriei din localitate pentru a discuta cu reprezentanţii Camerei Agricole din Iaşi despre probeleme cu care se confruntă. De asemenea cei prezenţi vor fi informaţi şi despre noutăţile legislative şi modul cum să-şi dezvolte afacerea, de la vânzarea produselor în pieţe până la supermarketuri.

Un alt eveniment important, organizat de Camera Agricolӑ Judeţeanӑ Iaşi, va avea loc la începutul lunii martie, la Hîrlău. Este vorba despre o întâlnire intitulată „Mijloace şi metode de dezvoltare a fermelor mici şi mijlocii”, organizat ȋn parteneriat cu primӑria oraşului Harlӑu, ȋn data de 3 martie 2016 şi care reprezintӑ o continuare a activitӑţilor derulate sub aceeaşi denumire, la ȋnceputul lunii februarie ȋn Paşcani, la Clubul Copiilor.

Următoarele întâlniri sunt programate în comunele Tătăruși pe 25 februarie de la ora 10, Cristeşti, Miroslovesti, Cioharani, Stolniceni-Prӑjescu, Mogosesti Siret – urmând să se stabilească ziua, locul şi ora.

Pe parcursul zilei de miercuri, 17 februarie au fost întâlniri de informare şi consiliere în comunele Valea Seacă şi Ruginoasa.

PULSUL ZILEI

Bancnotele euro ar putea avea un nou design

Banca Centrală Europeană a prezentat cele 10 propuneri finaliste pentru viitorul design al bancnotelor euro. Cetățenii din Uniunea Europeană pot vota până pe 21 septembrie, iar modelele câștigătoare urmează să fie alese până la finalul anului viitor. Schimbarea ar urma...

Rezultatele la Titularizare 2026, afișate astăzi. Aproape 2.000 de candidați din Iași concurează pentru doar 132 de posturi de titular

Rezultatele inițiale ale concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2026, vor fi afișate astăzi, 28 iulie. În județul Iași, competiția pentru un post de titular rămâne una dintre cele mai ridicate, în condițiile în...

CJ Iași pregătește licitația pentru colectarea deșeurilor în tot județul, după expirarea contractului actual

Consilierii județeni vor discuta miercuri documentația completă pentru delegarea serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare din județ, cu excepția municipiului Iași. Proiectul vine în contextul în care actualul contract, încheiat în 2018 cu operatorul...

Secretul unui pepene gustos, dezvăluit de legumicultorii locali la Iași. Mitul codiței uscate, demontat: „Nu este adevărat” | GALERIE FOTO

Dulci, crocanți și cu arome care diferă de la un hibrid la altul, zeci de pepeni au fost degustați gratuit, ieri, în curtea interioară a Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare (TPPA) din cadrul Universității de Științele Vieții (USV) Iași....

Grevă generală la Spitalul Municipal Pașcani. Sunt asigurate urgențele – VIDEO

Este grevă generală la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani, marți dimineața, 28 iulie. O parte din personalul medical, afiliat la Sindicatul Sanitas, este în curtea unității și cer să le fie respectate drepturile salariale. Situația este la fel...

Proces cu acuzații grave la Judecătoria Pașcani

Proces cu acuzații grave la Judecătoria Pașcani. Doi soți se află în plin proces de divorț și se luptă pentru custodia fiicei lor, în vârstă de șase ani. Fiecare dintre ei aduce acuzații serioase la adresa celuilalt. Tatăl copilului, în...

Parcări pe spații verzi. Alternativa: parcări supraterane dar nu sunt bani

La Pașcani, unele spații verzi dintre blocuri sunt transformate în parcări pentru mașini. Un exemplu în acest sens sunt lucrările aflate în plină desfășurare din zona blocurilor  de garsoniere C4 - C5 din zona Vale.  Muncitorii Primăriei au pus deja...

Trei investiții importante, aprobate la Târgu Frumos

Trei proiecte de investiții care vizează modernizarea unor spații destinate copiilor și îmbunătățirea infrastructurii sportive din oraș au fost aprobate în ședința Consiliului Local Târgu Frumos de joi, 23 iulie. Primul proiect prevede reabilitarea locului de joacă de pe strada...

Gala Olimpicilor abia la toamnă 

La Pașcani, absolvenții care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională si Bacalaureat, vor fi premiați abia la toamnă. Mai exact, în perioada 1-10 septembrie, Primăria ar urma să organizeze o festivitate de premiere, la fel ca și anul...

Averea din fostele centrale termice

Peste 100 de tone de fier vechi și alte metale și nemetale ar urma să fie valorificate de administrația locală din fostele centrale termice ale municipiului. Legislativul local a aprobat, la cererea Primăriei, trecerea din domeniul public în cel...
Paşcani
câțiva nori
19.2 ° C
19.2 °
19.2 °
69%
8.2m/s
0%
mar
27 °
mie
30 °
J
31 °
vin
34 °
S
37 °

Niciun articol afișat