Întalnirea crescătorilor de albine. Președinte nou la Centrul Apicol Pașcani

Intalnire apicultoriDuminica, 21 aprilie, incepand cu orele 11:00, la clubul CFR din zona vale a avut loc o intalnire a crescatorilor de albine, din zona Pascani.

La aceasta adunare, a participat si conducerea Asociatiei Crescatorilor de Albine Iasi, reprezentata prin presedintele, dr. ing. Maria Magdici si vicepresedintele Lucian Luchian, directorul Apicola Iasi.

Potrivit acestora, intalnirea de astazi este prima din acest an, dupa alegerile de la nivel judetean, din data de 24 februarie. Pe ordinea de zi au fost supuse dezbaterii mai multe puncte, printre care si alegerea unui presedinte al Centrului Apicol din zona Pascani.

Dupa cateva consultari, in randul membrilor prezenti, a fost ales ca rezeprezentant al crescatorilor de albine, Ionel Costan, care este si membru in consiliul director al A.C.A. Iasi, iar acesta va fi ajutat de alti doi colegi Ion Apopei si Radu Ungureanu.

Ionel Costan-presedinte Centrul Apicol Pascani

Pe urma, discutiile au fost purtate pe seama problemelor cu care apicultorii se confrunta, mai ales ca micutele insecte au avut de infruntat o iarna lunga si grea.

Conform conducerii ACA Iasi, in zona municipiului Pascani, asociatia numara in jur de 60 de membri, dar mai exista alte cateva zeci de stupari care fac parte din organizatii nou infiintate.

Tot in cadrul sedintei, directorul Apicola, Lucian Luchian, si-a manifestat dorinta de a deschide un magazin de specialitate si in Pascani, cel mai favorabil loc fiind un spatiu de langa Asociatia Pensionarilor Faclia, din zona vale.

PULSUL ZILEI

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...

Catalogul electronic, cerut prin lege din 2023, primește în programul de guvernare termen 2029. Ce mai promite Cabinetul Niculescu pentru digitalizarea școlilor, a inspectoratelor...

Programul de guvernare al Cabinetului propus de Luca Niculescu, depus la Parlament joi seară, consultat de Edupedu.ro, fixează pentru 2029 finalizarea sistemului informatic integrat al educației, din care face parte și catalogul electronic. Legea 198/2023 cerea însă, încă de...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%

Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).Potrivit lui Pistol, pe sectorul cuprins între Trifești și Gherăești al A7, în...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni?

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni? Ai fost în vacanță în China, acum ești la Bruxelles. La București mergi doar pentru ca să dai explicații în dosarele în care ești inculpat pentru...

Firma subprefectului Bucșă (USR), obligată de judecători să achite 28,4 milioane de lei către IGSU după ce a tras țeapă într-un contract din fonduri...

Articol preluat de pe Ziarul de Iași: Atât prin Romcomimpex SRL Pașcani, firmă la care este asociat unic și a fost administrator, cât și pe persoană fizică, subprefectul Florin Iulian Bucșă (USR) are datorii de zeci de milioane de...

Vremea de toamnă își menține valorile aproape de cele normale până la mijlocul lui noiembrie

Meteorologii anunță că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau uşor mai ridicate până la jumătatea lunii noiembrie. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul valorilor obişnuite, scre News.ro. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM),...

Angajatorii din Iași caută oameni: peste 1.400 de locuri de muncă disponibile, de la șoferi și ospătari până la directori de magazin și ingineri

Piața muncii din Iași rămâne activă în această perioadă, cu peste 1.400 de locuri de muncă vacante anunțate de angajatori. Cele mai multe posturi sunt în industrie, transporturi, sănătate și construcții, însă cererea este ridicată și în comerț, HoReCa...

Cerșetorul cu Lexus care a făcut 9.147 de lei în opt ore este un personaj notoriu ce acceptă drept pomană doar bani

Cât de profitabilă poate deveni mila pelerinilor? Un bărbat de 59 de ani din Huși ar fi strâns 9.147 de lei în numai opt ore, cerând bani pe străzile Iașului, în perioada pelerinajului de Sfânta Parascheva. Potrivit informațiilor prezentate...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
83%
4.6m/s
74%
vin
10 °
S
11 °
D
11 °
lun
11 °
mar
11 °

Niciun articol afișat