Întâlnire cu primarii pentru autostrăzi. Edilul Pașcaniului a solicitat modificarea proiectului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primarul Pașcaniului, Marius Pintilie, a explicat în cadrul conferinței săptămânale de presă pe unde vor trece cele două autostrăzi din apropierea municipiului. Discuția vine în urma întâlnirii de miercuri, 19 mai, care a avut loc la Prefectura Iași și în care s-au reunit reprezentanții UAT-urilor pe unde urmează să treacă autostrăzile A7 și A8.

Cele două autostrăzi care vor tranzita zonele din apropierea Pașcaniului ar urma să se intersecteze, printr-un pod aerian, în zona pajiștii de la Sodomeni. În acest context, edilul a a solicitat modificarea proiectului și a cerut ca intersecția autostrăzilor să coboare cu câțiva metri, astfel încât suprafața afectată să fie mai mică. Menționăm că este vorba despre o pășune de 60 de hectare, care ar urma să servească ca destinație și pentru amenajarea unui parcul industrial.

Ședința de lucru de la Prefectură a vizat prezentarea și evaluarea datelor necesare pentru actualizarea studiului de fezabilitate în cazul tronsonului de autostradă Ungheni – Iași – Tg. Neamț.

PULSUL ZILEI

Victorie importantă pentru CSM Pașcani

Echipa de fotbal CSM Pașcani a obținut o victorie importantă pentru promovarea în Liga a III-a. A invins in deplasare echipa Cimentul Bicaz cu scorul de 2-3. La meciul care a avut loc sâmbătă 20 iunie a.c. a participat...

Accident rutier în localitatea Valea Seacă

Comunicat ISU: În urma unui apel automat de tip E-Call, primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost mobilizate în localitatea Valea Seacă pentru...

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...
Paşcani
cer senin
20.9 ° C
20.9 °
20.9 °
70%
1.4m/s
0%
D
21 °
lun
31 °
mar
26 °
mie
24 °
J
26 °

Niciun articol afișat