Întâlnire pentru predarea staţiei de epurare. Apa Vital extinde reţelele de apă în cartierul Aerodrom şi Blăgeşti

Întâlnire importantă, programată mâine, privind soarta serviciilor de apă şi canalizare. Reprezentanţii operatorului ieşean se vor întâlni cu cei ai Primăriei Paşcani şi directorul de la PSA pentru predarea/primirea bunurilor de inventar de la staţia de epurare şi reţelele de apă şi canalizare. Asta după ce luna trecută Consiliul Local a aprobat delegarea serviciilor societăţii Apa Vital Iaşi. Hotărârile au fost transmise cu întârziere la Prefectura pentru viză de legalitate iar acum urmează să fie puse în practică.

O discuţie prealabilă pe acesta tema a avut loc în cursul zilei de ieri între reprezentanţii societăţii de apă şi cei ai Primăriei. Cele două părţi au convenit ca Apa Vital să reia în regim de urgenţă programul de investiţii la Paşcani. Mai întâi vor fi făcute lucrări de reabilitare a reţelelor pe străzile Izvoarelor, Mihai Eminescu şi Vatră, branşamentele pe strada Ştefan cel Mare şi vor continua lucrările abandonate anul trecut. Mai mult din toamnă ar urma să înceapă lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare în cartierul Aerodrom şi suburbia Blăgeşti.
Deocamdată nu se ştie care va fi soarta societăţii locale de apă şi canalizare şi nici ce se va întâmpla cu salariaţii de acolo.
Menţionăm că municipiul Paşcani ar urma să beneficieze şi de 13 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru investiţii reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare.

PULSUL ZILEI

Lansare de carte, la Zilele Colegiului Național Mihail Sadoveanu Pașcani – VIDEO

Literatura, muzica și întâlnirile cu oameni de cultură au deschis seria manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Marți, 3 noiembrie, elevii și profesorii actuali și cei pensionari au avut ocazia să îl întâlnească pe scriitorul și...

Biblioteca Colegiului „Mihail Sadoveanu” a fost modernizată. Spațiul a fost inaugurat de Zilele Școlii

Biblioteca din cadrul Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost modernizată, iar noul spațiu a fost inaugurat oficial marți, 3 noiembrie, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor colegiului. Lucrările au fost realizate cu sprijinul unei sponsorizări oferite de compania Rompak...

Schimbare majoră pentru pacienții din România. Peste 40 de medicamente ar urma să intre pe lista compensatelor până la finalul anului

Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, prin care pacienții români ar urma să aibă acces mai rapid la terapii moderne și medicamente inovative. Ministrul Alexandru Rogobete anunță că, într-o primă etapă, peste 40 de molecule noi...

Insule ecologice blocate. Unde aruncăm gunoiul, domnule primar? – VIDEO

Ce puteți face când nu funcționează insulele ecologice? Depozitați gunoiul pe jos sau sunați la Primărie? Un cetățean din Pașcani a ales să facă o filmare și să o posteze pe Facebook cu un mesaj adresat primarului Marius Pintilie.  În...

ANAF introduce un nou sistem de verificare a angajaților: Românii vor putea reclama cum sunt tratați la ghișeu. Ce se schimbă de săptămâna viitoare

Românii care se prezintă la sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor avea posibilitatea să evalueze modul în care sunt tratați de funcționari, dar și calitatea serviciilor de care beneficiază. Instituția va introduce, începând de săptămâna viitoare, un...

Reparații în bătaie de joc

La Pașcani, unele gropi din asfalt sunt acoperite cu lopata pe timp de ploaie. Materialul folosit este rezultat din lucrările de intervenție pe străzi, adică resturi de asfalt amestecate cu prundiș. Un șofer care aștepta să alimenteze mașina în stația...

Invitație cu întârziere pentru afaceri cu ucraineni

Dacă aveți spații comerciale, de depozitare sau terenuri pentru dezvoltarea unor afaceri în municipiul Pașcani și vreți să le vindeți sau să le închiriați, înștiințați administrația locală. Primarul Marius Pintilie vă îndeamnă să trimiteți informațiile necesare și datele de...

Festivitate în cinstea profesorilor care au ieșit la pensie, duminică, 8 noiembrie, la Pașcani

27 de cadre didactice care au ieșit la pensie în anul școlar trecut vor fi premiate în cadrul unei festivități organizate de Sindicatul „Spiru Haret” Iași. Evenimentul va avea loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 10:00, și va...

Locuitorii din Moțca rămân fără apă la robinete, miercuri, 4 noiembrie

APAVITAL S.A. informează că, miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din localitatea Moțca, comuna Moțca. Întreruperea este necesară pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din localitatea Moțca, cu o...

Ieşeni, ministrul Sănătăţii vrea fotografii şi comentarii cu mâncarea din spitale!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere pacienţilor şi aparţinătorilor să trimită fotografii cu mâncarea primită în spitale, pentru a vedea ce ajunge efectiv în farfuriile bolnavilor. Oficialul vrea să afle atât unde hrana este de calitate, cât şi în...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
85%
3.8m/s
0%
mie
12 °
J
14 °
vin
6 °
S
4 °
D
5 °

Niciun articol afișat