Ajutoare de şomaj pentru absolvenţii din acest an

Mai sunt câteva zile până când se pot depune dosarele pentru ca absolvenţii să poată beneficia de şomaj. Suma este mică, de 250 de lei pe luna pe o perioada de jumătate de an. Chiar şi aşa, sunt absolvenţi care se prezintă la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Paşcani, însă mai puţini comparativ cu anul trecut. Până în prezent, de la începutul lunii iunie a.c., s-au prezentat doar 20 de absolvenţi de liceu din Municipiu şi cele 19 comune arondate.

pentru somaj

Este şi cazul acestei tinere, Adina. Deşi a luat notă aproape de 8 la bacalaureat ea spune că nu se va înscrie momentan la nici o şcoală superioară din lipsa banilor.

Ar vrea să se angajeze însă spune că nu are nici o calificare pentru că a terminat profil uman la Liceul Teoretic “Miron Costin” din oraş şi majoritatea angajatorilor cer experienţă pentru locul de muncă. Până la acordarea şomajului, Agenţiile pentru Ocuparea Forţei de Muncă au la dispoziţie cursuri de calificare în meserii precum confecţioner, sudori, bucătar, frizer, agent de securitate, maseur, recepţioner.

acte necesare pt somaj absolventi

Pentru a nu face cale întoarsă de la Agenţie trebuie să ştiţi ce să conţină dosarul – act de identitate, certificate de naştere, de căsătorie – dacă este cazul, acte de studii şi de calificare, toate acestea în copie şi în original alaturi de  adeverinţă medicală si  adeverinţă de venituri.

Menţionăm că indemnizatia de şomaj este de 250 de lei pe luna şi se acordă pentru o durata maximă de jumătate de an.
În ultima luna, la ALOFM Paşcani aproape 120 de tineri au cerut acest sprijin financiar.

PULSUL ZILEI

Lansare de carte, la Zilele Colegiului Național Mihail Sadoveanu Pașcani – VIDEO

Literatura, muzica și întâlnirile cu oameni de cultură au deschis seria manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Marți, 3 noiembrie, elevii și profesorii actuali și cei pensionari au avut ocazia să îl întâlnească pe scriitorul și...

Biblioteca Colegiului „Mihail Sadoveanu” a fost modernizată. Spațiul a fost inaugurat de Zilele Școlii

Biblioteca din cadrul Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost modernizată, iar noul spațiu a fost inaugurat oficial marți, 3 noiembrie, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor colegiului. Lucrările au fost realizate cu sprijinul unei sponsorizări oferite de compania Rompak...

Schimbare majoră pentru pacienții din România. Peste 40 de medicamente ar urma să intre pe lista compensatelor până la finalul anului

Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, prin care pacienții români ar urma să aibă acces mai rapid la terapii moderne și medicamente inovative. Ministrul Alexandru Rogobete anunță că, într-o primă etapă, peste 40 de molecule noi...

Insule ecologice blocate. Unde aruncăm gunoiul, domnule primar? – VIDEO

Ce puteți face când nu funcționează insulele ecologice? Depozitați gunoiul pe jos sau sunați la Primărie? Un cetățean din Pașcani a ales să facă o filmare și să o posteze pe Facebook cu un mesaj adresat primarului Marius Pintilie.  În...

ANAF introduce un nou sistem de verificare a angajaților: Românii vor putea reclama cum sunt tratați la ghișeu. Ce se schimbă de săptămâna viitoare

Românii care se prezintă la sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor avea posibilitatea să evalueze modul în care sunt tratați de funcționari, dar și calitatea serviciilor de care beneficiază. Instituția va introduce, începând de săptămâna viitoare, un...

Reparații în bătaie de joc

La Pașcani, unele gropi din asfalt sunt acoperite cu lopata pe timp de ploaie. Materialul folosit este rezultat din lucrările de intervenție pe străzi, adică resturi de asfalt amestecate cu prundiș. Un șofer care aștepta să alimenteze mașina în stația...

Invitație cu întârziere pentru afaceri cu ucraineni

Dacă aveți spații comerciale, de depozitare sau terenuri pentru dezvoltarea unor afaceri în municipiul Pașcani și vreți să le vindeți sau să le închiriați, înștiințați administrația locală. Primarul Marius Pintilie vă îndeamnă să trimiteți informațiile necesare și datele de...

Festivitate în cinstea profesorilor care au ieșit la pensie, duminică, 8 noiembrie, la Pașcani

27 de cadre didactice care au ieșit la pensie în anul școlar trecut vor fi premiate în cadrul unei festivități organizate de Sindicatul „Spiru Haret” Iași. Evenimentul va avea loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 10:00, și va...

Locuitorii din Moțca rămân fără apă la robinete, miercuri, 4 noiembrie

APAVITAL S.A. informează că, miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din localitatea Moțca, comuna Moțca. Întreruperea este necesară pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din localitatea Moțca, cu o...

Ieşeni, ministrul Sănătăţii vrea fotografii şi comentarii cu mâncarea din spitale!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere pacienţilor şi aparţinătorilor să trimită fotografii cu mâncarea primită în spitale, pentru a vedea ce ajunge efectiv în farfuriile bolnavilor. Oficialul vrea să afle atât unde hrana este de calitate, cât şi în...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
85%
3.8m/s
0%
mie
12 °
J
14 °
vin
6 °
S
4 °
D
5 °

Niciun articol afișat