Înţelegere între salubritate şi asociaţii, pentru colectare selectiva şi verificarea locatarilor care vor să fie scutiţi de la plată

Operatorul păşcănean de salubritate solicitată ajutorul locatarilor pentru încasarea facturilor şi colectarea selectivă a gunoaielor. În acest sens, astăzi au avut loc doua întâlniri informale la Primăria Paşcani între reprezentanţii societăţii şi cei ai asociaţiilor.

Noul director al societăţii păşcănene de salubritate crede că poate scăpa unitatea pe care o conduce de la faliment. După ce a început să verifice personal la faţa locului cum este menţinută curăţenia în oraş

Leonard Ursu vrea să clarifice şi situaţia păşcănenilor plecaţi la muncă în străinătate. Mai exact el a cerut asociaţiilor de proprietari să îl ajute să afle cine şi pentru ce perioadă sunt plecaţi locatarii de la bloc, pentru a fi scoşi de la plata serviciului de salubritate. El a spus că în momentul de faţă sunt zeci de astfel de cereri venite din partea unor păşcăneni, dar dovezile pe care le prezintă nu ar fi suficiente.

Unii preşedinţi de asociaţie s-au oferit să rezolve ei acesta problemă. Să aibă o situaţie actualizată cu cei care pleacă sau se întorc din altă localitate şi să elibereze, la cerere, adeverinţele necesare pentru scutirile la salubritate. Tot ei ar urma să informeze societatea când locatarii s-au întors iar scutirile nu mai sunt valabile.

De asemenea conducerea societăţii a solicitat sprijinul pentru colectarea selectivă a gunoiului menajer. În acest sens vor fi distribuite în scarile de bloc materiale informative.

Leonard Ursu a spus că întâmpină probleme şi cu agenţii economici. De când a preluat conducerea interimară a societăţii a găsit că unele societăţi plătesc mai puţin decât persoanele la salubritate, desi au activităţi de comerţ iar altele nici măcar nu au contract.

Şi preşedinţii de asociaţii s-au plâns de unele societăţi care încarcă pubelele cu ambalaje şi deşeuri de construcţii. Ei au cerut mai multă fermitate din partea Poliţiei Locale pentru a pune amenzi, în astfel de situaţii.

O nouă întâlnire, pe aceiaşi tema, ar urma să aibă loc miercuri 22 noiembrie de la orele 10.00 şi 12.00. Noul manager  a mai anunţat că societatea ar urma să îşi mute sediul în clădirea unde a funcţionat fostul operator de apă şi canalizare, Prest Serv Apa SA, la ieşirea din Paşcani spre Motca.

Menţionăm că înţelegerea dintre societatea de salubritate şi asociaţiile de proprietari privind eliberarea adeverinţelor pentru locatarii plecaţi în altă localitate poate fi valabilă doar până la sfârşitul acestui an. De la 1 ianuarie 2018, când intră în vigoare plata serviciului prin intermediul taxei de salubritate, orice modificare a informaţiilor completate în declaraţia de impunere care trebuie depusă până la sfârşitul lunii ianuarie, se face doar prin altă declaraţie, rectificativa, care trebuie depusă la sediul Serviciului de Finanţe Publice Locale. Pot solicita scutirea de la plata doar cei care sunt plecaţi pentru o perioadă de cel puţin 90 de zile şi care pot dovedi rezidenta, internarea în spital sau statutul de student. Datele completate de locatari urmează să fie verificate de inspectorii fiscali iar platile facute in avans pot fi recuperate.

PULSUL ZILEI

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...

Când și cu ce bani vor fi extinse rețelele de canalizare? Zeci de străzi cu deversări necontrolate

Administrația locală din Pașcani nu va aloca în acest an niciun leu de la bugetul local pentru extinderea rețelelor de canalizare. În momentul de față, din cele 231 de străzi, pe 94 nu sunt deloc conducte de canalizare, mai...

Înscrieri la rugby

Oportunități pentru tinerii care vor să facă un sport de performanță și să se dezvolte armonios. Clubul CSM Pașcani face înscrieri la rugby. Antrenamentele vor fi gratuite cu unul dintre cei mai buni antrenori din tară, Marcel Grecu Gontineac. Iată...

Bebeluș intoxicat, lapte praf cu apă din fântână

  Un bebeluș de doar 21 de zile, internată Spitalul de Urgență din Pașcani a fost preluat cu elicopterul si transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria” - Iași. Medicii cred că nou-născutul ar fi fost intoxicat cu nitriți după...

Cu ce partide ar vota românii dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminică

Cel mai recent sondaj de opinie ce reflectă intenția de vot a românilor plasează partidul AUR în continuare pe prima poziție, la un scor dublu față de PSD.Potrivit cercetării sociologice, dacă mâine ar avea loc alegeri, echipa lui George...
Paşcani
cer senin
3 ° C
3 °
3 °
72 %
3.4kmh
5 %
mar
17 °
mie
15 °
J
14 °
vin
14 °
S
9 °

Niciun articol afișat