Investiţii uriaşe în centrele de plasament ale judetului. Peste 3.5 milioane de lei pentru un centru privat din Pascani

Vin bani pe zona de asistenţă socială. Un program al Ministerului Muncii va aduce la Iaşi circa 60 de miliarde de lei vechi pentru şapte proiecte de reabilitare. Mai bine de jumătate din sumele alocate prin acest program, pentru Iaşi, au fost prinse de un proiect depus de Fundaţia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“

Centrele de asistenţă socială pentru copii, bătrâni şi pentru persoane cu dizabilităţi din judeţul Iaşi vor fi reabilitate printr-un program de finanţare al Ministerului Muncii. Investiţiile se vor desfăşura anul acesta, începând cu luna iunie, de gestionarea banilor alocaţi ocupându-se Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Iaşi. „Ministerul Muncii a demarat un program de finanţare la nivel naţional a infrastructurii de asistenţă socială. Acest program presupune reabilitarea centrelor de plasament şi a obiectivelor din zona de asistenţă socială care necesitau reabilitare parţială sau integrală. Vorbim aici de centre de zi rezidenţiale, atât din sistemul public, dar şi din privat. Sunt foarte multe ONG-uri care au propriul centru de zi sau propriul centru rezidenţial. Implementarea proiectelor se va face anul acesta“, a declarat Andrei Buiceag, şeful AJPIS Iaşi.

Peste 34 de miliarde lei vechi pentru un centru privat

Cea mai mare finanţare pe Iaşi, prin acest program, va ajunge la un furnizor de asistenţă socială din domeniul privat şi anume Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice (cămin de bătrâni) ce aparţine Fundaţiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Paşcani. Aici s-a aprobat o finanţare de 3.472.419 lei (RON). „Ei merg pe reabilitarea totală a centrului care este foarte mare, vorbim de o capacitate de peste 60 de locuri. Tot pe zona privată mai avem două proiecte pentru care s-a aprobat finanţarea în scopul reabilitării: Centrul de zi pentru copii «Sf. Maria» – Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă – (este un centru al Mitropoliei) – care va primi 62.820 lei şi Centru de zi pentru copii cu dizabilităţi – Fundaţia „Star of Hope“ – unde se vor aloca 33.632 lei. Toate aceste proiecte primesc finanţare nerambursabilă, prin acordul cu Banca Mondială, dar şi din fonduri guvernamentale“, a specificat Andrei Buiceag. Există şi o parte de cofinanţare, unde beneficiarii trebuie să vină cu sume ce reprezintă între 10 şi 30% din valoarea proiectului.

Continuare pe Flacara Iasului

PULSUL ZILEI

Noile tarife de la CSM Pașcani: Cât trebuie să plătești pentru ștrand, bazinul de înot sau terenurile sportive

Conducerea CSM Pașcani a aprobat noile tarife pentru ștrand, bazinul de înot, terenul de tenis si terenurile de antrenament ale clubului. Vor deveni operaționale după ce vor fi aprobate de legislativul local NR. OBIECTIV ACCES/BILET OBSERVAȚII 1 Acces sală de sport -100 lei/oră timp de zi -120...

Emoții și aplauze pentru absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Șefa de promoție, Bianca Bălan a încheiat liceul cu media 10

Atmosferă plină de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie la festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Pentru cei șase clase de absolvenți, clopoțelul a sunat pentru ultima dată, marcând finalul unei...

„Tradițiile aduc bucurie” la Deleni. Lista câștigătorilor – VIDEO

Căminul Cultural din Deleni a fost, vineri, 22 mai, locul în care tradițiile românești au prins din nou viață prin glasurile, costumele și emoțiile a sute de copii veniți din mai multe localități ale județului. Cea de-a VIII-a ediție...

De ce nu este dat în folosință bazinul de înot

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întâlnit în sfârșit pentru a lua decizii in legătură cu modul cum vor fi administrate ștrandul și bazinul de înot. Este vorba despre regulamentele de funcționare, modificarea organigramei în vederea angajării unor salariați și...

CSM Pașcani, campioana județului

Echipa pășcăneană de fotbal, CSM Pașcani, se pregătește pentru meciurile de baraj pentru calificare în liga a III -a de fotbal. În momentul de față se află pe locul I, în liga a IV-a, cu 70 puncte, iar locul...

Ce activități a pregătit Casa de Cultură Pașcani de Ziua Copilului în municipiu

Vă invităm să sărbătorim împreună ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Luni, 1 iunie începând cu ora 9.00 până la ora 9.30 se vor face înscrierile la concursul de desene pe asfalt iar în intervalul 9.30- 10.30 se va desfășura concursul pe...

Femeie filmată în timp ce fură flori din fața unei clinici din Pașcani – VIDEO

Furt în ziua mare surprins de camerele de supraveghere ale unei clinici medicale din municipiul Pașcani. O femeie a fost filmată în timp ce smulgea răsadurile de flori plantate recent pentru amenajarea spațiului verde din fața instituției. Incidentul a avut...

Uniforme noi pentru polițiștii locali

Echipamente noi pentru polițiștii locali din municipiul Pașcani. In acest sens a fost publicată o licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 23 de uniforme, care cuprind câte două cămăși cu mânecă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României!

Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României. Pentru Iași, infrastructura nu este un proiect electoral, ci o condiție de supraviețuire economică. Fără A7 și A8, pierdem investiții, pierdem specialiști și pierdem...

Festival Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” pe 14 iunie la Tătăruși

Comuna Tătăruși se pregătește din nou de sărbătoare. Duminică, 14 iunie, va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric "De la moșii noștri noi am învățat". Sunt invitate să participe ansambluri folclorice din județele Iași, Botoșani, Suceava și...
Paşcani
cer acoperit de nori
27 ° C
27 °
27 °
40%
1.7m/s
100%
mie
24 °
J
17 °
vin
17 °
S
18 °
D
22 °

Niciun articol afișat