IPJ IASI: Sfaturi si recomandari pentru evitarea accidentelor rutiere

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Conduceţi cu prudenţă de sărbători. Evitaţi consumul de alcool şi nu vă urcaţi la volan dacă sunteţi prea obosit. De asemenea, evitaţi supraaglomerarea autoturismului, prea multe persoane în vehicul pot să vă distragă atenţia la volan şi să-i puneţi ulterior pe toţi în primejdie.
Atenţie la vizibilitatea copiilor sau colindătorilor din mediul rural unde nu există trotuare. Ar fi indicat să poarte accesorii fluorescent-reflectorizante (bucăţi de autocolante fluorescente sau de pânză reflectorizantă cusute peste hainele mai groase), pentru a fi sesizaţi de departe de către şoferi. Altfel, sunt obligatorii sursele de lumină, vizibile în ambele sensuri (lanternele sau felinarele.
Pietonii circulă pe partea stângă a drumului în direcţia de deplasare. Dacă este însă vorba de un grup organizat, cum ar fi un grup de colindători, circulaţia se face pe partea dreaptă a drumului în direcţia de mers.
Grupul trebuie să aibă o sursă de lumină (de culoare albă sau roşie) care să fie vizibilă pentru ceilalţi participanţi la trafic. Atenţie, conform noului cod rutier, persoanele care formează şirul dinspre axul drumului trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte elemente fluorescent-reflectorizante (altfel riscă 2 sau 3 puncte amendă).
Atenţie la viteza de deplasare cu autovehiculul, oricât de grăbiţi am fi şi oricâtă nervozitate s-ar acumula în aceste zile datorită aglomeraţiei de pe şosele, păstraţi-vă calmul şi răbdarea. Viaţa dumneavoastră este mai preţioasă decât câteva clipe câştigate printr-o manevră bruscă sau hazardată.

Poliţia Rutieră vă adresează câteva recomandări pentru un TRAFIC RUTIER SIGUR

 Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor;

 Adaptaţi viteza permanent la condiţiile de drum ( carosabil umed, acoperit cu polei, zăpadă sau gheaţă);

 Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 Km/h, în localităţi, sau 50 Km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;

 Păstraţi o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;

 Echipaţi-vă autovehiculele cu pneuri cu profil de iarnă. Atenţie la presiunea din acestea, pentru sezonul rece trebuie să fie mai scăzută;

 Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare semnalizare, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi pe timpul zilei.

 Folosiţi luminile de ceaţă când vizibilitatea este scăzută.

Nu în ultimul rând, conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. Aceştia, dacă vor opta pentru plecarea la drum, trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legale pentru conducători auto cu mai puţin de un an practică, a căror viteză maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie cu 20 Km/h mai mică.

CONDUCEŢI PRUDENT ! VIAŢA ARE PRIORITATE!

PULSUL ZILEI

Dreptul la reparație schimbă regulile garanției. Măsura intrată în vigoare în România

Consumatorii din România beneficiază, începând de vineri, 31 iulie 2026, de noi drepturi privind repararea produselor defecte, în baza inițiativei europene „Dreptul la reparație”. Măsurile obligă producătorii să faciliteze accesul la reparații și piese de schimb, iar garanția legală...

Ce primești de la stat la 65 de ani dacă nu ai muncit niciodată

Românii care împlinesc vârsta de 65 de ani, dar nu au lucrat niciodată și nu au acumulat vechimea minimă necesară pentru pensionare, nu pot beneficia de pensia pentru limită de vârstă. Cu toate acestea, în anumite condiții, statul le...

Trei contestaţii admise pentru tronsonul 2 Târgu Frumos-Leţcani al Autostrăzii A8. Atribuirea contractului, amânată pentru toamnă

CNAIR: Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis trei contestaţii pentru tronsonul 2 Târgu Frumos-Leţcani al Autostrăzii A8. Atribuirea contractului, amânată pentru toamnă Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a admis, în parte, trei contestaţii depuse la contractul pentru tronsonul...

Nu ai încă o carte de identitate electronică? August este ultima lună de gratuitate

Ministerul Afacerilor Interne menține gratuitatea pentru prima carte electronică de identitate până la finalul lunii august, în limita fondurilor PNRR. După această dată, contravaloarea documentului va fi de 70 de lei, iar varianta simplă, fără cip, va costa 40...

Transport pentru copiii de la Grădinița PP nr. 3. Cursă specială din Vale până la Școala Fântânele

Vești importante pentru părinții copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din Pașcani. După petiția transmisă administrației locale, municipalitatea a decis alocarea unei curse speciale pentru transportul preșcolarilor care vor fi relocați temporar la școala din Fântânele,...

Nici o soluție pentru pășcănenii fără apă

Vești neplăcute pentru unii dintre locuitorii suburbiei Gâștești. Este vorba despre cei care locuiesc pe capetele unor străzi unde nu au ajuns rețelele de apă și canalizare. Primarul municipiului Pașcani spune că nu are bani pentru executarea acestor lucrări...

Al treilea contract pentru documentațiile de asfaltare a străzilor. Primele două au fost reziliate

După două încercări eșuate, sute de mii de lei cheltuite și două contracte reziliate, Primăria Pașcani caută un nou specialist pentru întocmirea documentațiilor tehnice necesare asfaltării unor străzi.  De această dată, procedura este directă și a fost lansată deja pe...

Scutire de impozit pentru succesiunile întârziate de blocajul ANCPI. Cine ar putea beneficia de noua regulă

v Moștenitorii care riscau să plătească impozitul de 1% deoarece nu și-au putut finaliza succesiunea în timpul blocajului informatic de la Cadastru ar putea primi o prelungire a termenului legal. Senatul a adoptat o derogare pentru cazurile în care perioada...

Incendiu de vegetație uscată în apropierea unei locuințe, în comuna Cristești

ISU IASI: Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat un incendiu de vegetație uscată izbucnit în proximitatea unei locuințe...

Cum procedezi dacă ecoinsulele nu funcționează. Harta unde trebuie să depozitezi gunoiul a fost publicată 

Noul regulament de salubritate a intrat în vigoare la Pașcani, dar în continuarea sunt multe probleme și întrebări. Primarul municipiului, Marius Pintilie, a încercat să răspundă la o parte dintre ele în ultima conferință de presă. Spre exemplu, edilul...
Paşcani
cer senin
34.4 ° C
34.4 °
34.4 °
25%
1.5m/s
0%
S
34 °
D
36 °
lun
36 °
mar
37 °
mie
39 °

Niciun articol afișat