Noi suntem chemați la lumină!
Scrisoare Pastorală de Paști, 2018
În Sărbătoarea Paştelui, noi, creştinii, retrăim o bucurie veche de 2000 de ani. O bucurie care a izbucnit pe neaşteptate în faţa unui mormânt găsit gol. Acea zi părea destinată tristeţii şi doliului, din cauza morţii lui Isus. Dar, deodată, s-a umplut de bucurie.
Maria Magdalena – ne spune Evanghelia – s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, ca să-l plângă pe Isus, care murise, și nu l-a mai găsit. Petru și Ioan au alergat și ei acolo, dar nu au văzut în mormânt decât giulgiurile așezate într-un colț și ștergarul, însă de Isus, nici urmă. Atunci în sfârșit au înțeles, căci El le spusese încă dinainte că avea să învie din morți.
De atunci a început să prindă contur tot mai clar planul lui Dumnezeu, Vestea cea bună, și anume că El ne iubește și vrea să ne mântuiască pe noi, toți oamenii, prin Fiul său care a murit și a înviat.
Și care a fost și este răspunsul creștinilor la iubirea lui Dumnezeu? Unii creștini se îndepărtează de El și de învățătura lui; alții uită de Biserică, amintindu-și de ea poate de Crăciun și de Paști; alții, prin viața pe care o duc departe de legea creștină, par să fi uitat de Botezul primit.
Cât de omenești sunt toate aceste atitudini; dar Biserica le cunoaște dintotdeauna. Știm că ea se autodefinește ca fiind „sfântă și păcătoasă”; „sfântă”, dar care are mereu nevoie de iertare și de dojană. Aceasta este cu adevărat Biserica și așa suntem și noi, unul fiecare dintre noi.
De aceea Sărbătoarea Paștelui este pregătită de Postul Mare, timp în care prin fapte de pocăință și bunătate sufletească înlăturăm din suflet pornirile dezordonate, ispitele mândriei, patimile și dorințele pământești, căutând să redobândim curăția inimii și vindecarea rănilor pricinuite de păcatele și de răutățile noastre.
În felul acesta Biserica, adică noi, care formăm Trupul lui Cristos, ne reînnoim, ne purificăm privirea lăuntrică și înaintăm în înțelegerea misterului lui Cristos.
Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, într-o predică de Paști, atrăgea atenția credincioșilor asupra unei expresii misterioase pe care Isus o spusese ucenicilor săi atunci când le-a vorbit despre imediata sa moarte și înviere. Isus spunea: „Mă duc şi vin la voi” (In 14,28). A muri înseamnă a se duce. Chiar dacă trupul celui mort mai rămâne, el este plecat deja și noi nu-l putem urma. Însă în cazul lui Isus avem de-a face cu o noutate unică, ce schimbă lumea. În moartea noastră, plecarea este ceva definitiv; nu există întoarcere. Isus însă spune despre moartea sa: „Mă duc şi vin la voi”. Tocmai când pleacă, El vine la noi.
Plecarea sa inaugurează un mod cu totul nou și mai mare al prezenței sale. Prin moartea sa, El intră în iubirea Tatălui. Moartea sa este un act de iubire. Iar iubirea este nemuritoare. De aceea plecarea sa se transformă într-o nouă venire, într-o formă de prezență totală și fără sfârșit.
Ca noi toți, continuă Papa Benedict, în viața sa pământească Isus era legat de condițiile externe ale existenței trupești, adică de un anume loc și timp. Știm că trupescul din noi pune limite existenței noastre. De exemplu, nu putem fi în același timp în două locuri diferite, iar timpul nostru se termină; între mine și celălalt stă zidul alterităţii și al diversității. Isus însă acum total transformat prin înviere și iubire este liber de orice limită sau barieră. El poate să treacă nu numai prin ușile încuiate (In 20,19), dar și prin cele care ne despart în diferite feluri pe unii de alții, „prin uşa închisă dintre ieri şi astăzi, între trecut şi viitor” (ibidem).
Isus a coborât pentru noi în apele negre ale morții. Însă, cum spune Scrisoarea către Evrei, în puterea sângelui său a fost întors din moarte la viață: iubirea sa s-a unit cu cea a Tatălui și astfel, din adâncul morții, El a putut să revină la viață. Iar acum ne ridică și pe noi din moarte la viața adevărată. Ne atrage la El, care este Viața. Putem spune că ne ia de mână și ne conduce prin istoria adesea întunecată a acestei lumi, plină de pericole și de amenințări, dar putem fi siguri că mergem cu Viața spre Viață.
Sfântul Grigore de Tours povestește despre un obicei care s-a păstrat peste secole, în diferite locuri ale Europei, și anume acela de a aprinde focul care se binecuvântează în Noaptea de Paști cu ajutorul unui cristal sau al unei lupe, direct de la Soare: se primea din nou, ca să spunem așa, lumina și focul din cer, și astfel puteau să aprindă toate lumânările. Acesta este un simbol a ceea ce celebrăm în Noaptea de Paști. Cu radicalitatea iubirii sale, în care inima lui Dumnezeu s-a atins de inima omului, Isus Cristos a luat, într-adevăr, lumina din cer şi a adus-o pe pământ: lumina adevărului şi focul iubirii care transformă fiinţa omului. El a adus lumina, şi acum ştim cine este Dumnezeu şi cum este Dumnezeu; și mai știm şi cum stau lucrurile referitoare la om, ce suntem noi şi care este scopul existenței noastre.
Noi am primit la Botez focul acestei lumini cerești. De aceea, și în Biserica din primele secole, Botezul era numit „sacramentul iluminării”: lumina lui Dumnezeu a intrat în noi și așa am devenit fii ai luminii.
Și nu voim să lăsăm să se stingă această lumină a adevărului, care ne arată calea. Dorim să o ferim de puterile care vor să o stingă pentru a ne băga în întunericul în care nu-l putem vedea nici pe Dumnezeu, nici pe noi înșine, nici pe aproapele nostru. Noi nu suntem chemați la întuneric, ci la lumină!
La Sfânta Liturghie din Noaptea de Paști noi facem reînnoirea făgăduințelor de la Botez. Dar putem spune că astfel, an de an, reaprindem această lumină. Și spunem că, credem și mărturisim că lumea și viața noastră își au izvorul existenței în Gândul și Iubirea veșnică a lui Dumnezeu Creatorul a toate. Credem și mărturisim că în Isus Cristos, în întruparea sa, în crucea și învierea sa ni s-a descoperit Fața lui Dumnezeu; că în El, Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru, ne unește și ne conduce spre scopul nostru, spre Iubirea veșnică. Credem și mărturisim că Duhul Sfânt ne dă cuvântul adevărului și ne luminează inima. Credem că în comuniunea Bisericii devenim cu toții un singur trup cu Domnul și astfel întâmpinăm împreună învierea și viața veșnică.
Dumnezeu ne-a dat lumina adevărului. Această lumină este împreună foc și putere a lui Dumnezeu, forță care nu distruge, dar care vrea să transforme inimile noastre, ca să devenim, într-adevăr, oameni ai lui Dumnezeu, făcători și purtători de pace în această lume.
În Biserica de la începuturi era obiceiul ca episcopul sau preotul, după predică, să le spună credincioșilor aceste cuvinte: „Îndreptați-vă acum spre Domnul!” Și asta însemna ca ei să se întoarcă spre Est, în direcția răsăritului soarelui, ca semn al lui Cristos care vine și pe care îl întâmpinăm în celebrarea Euharistiei, sau spre o icoană a lui Cristos, sau spre Sfânta Cruce. Prin poziția corpului, de asemenea, se arăta îndreptarea sufletului spre Isus Cristos, spre Dumnezeul cel viu, spre adevărata lumină. În afara acestui îndemn, mai era unul care se aude și astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie: „Sursum corda” – Sus inimile!, care ne îndeamnă să ieșim afară din toată încurcătura preocupărilor noastre, a lucrurilor și a dorințelor noastre; sus inimile și tot interiorul vostru!
În ambele îndemnuri suntem oarecum chemați la o reînnoire a Botezului nostru. „Îndreptați-vă acum spre Domnul!”: mereu și iarăși trebuie să renunțăm la direcțiile greșite, în care mergem atât de des cu gândul și cu fapta. Mereu trebuie să ne îndreptăm spre El, care este Calea, Adevărul și Viața. Mereu și din nou trebuie să devenim adevărați convertiți, îndreptați cu toată viața spre Domnul. Și mereu, din nou, trebuie să lăsăm inima noastră să se smulgă din forța gravitației care o trage în jos și să o ridicăm sus: în adevăr și iubire. „Sus inimile!”
Îi mulțumim lui Isus Înviat din morți că prin puterea cuvântului său și a sfintelor sacramente ne conduce spre calea cea dreaptă și trage sus, spre El, inimile noastre! Și-l mai rugăm să ne facă pe toți oameni ai luminii, plini de focul iubirii sale!
Tuturor, vă doresc din toată inima Sărbători Pascale binecuvântate! Cristos a înviat!
+ Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de București