ISJ Iasi desfasoara luna aceasta programul: “Pasi de copil in Iasul marilor Zidiri”

foto poriect pasi

In cadrul Festivalului International al Educatiei, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a demarat proiectul “Pasi de copil in Iasii Marilor Zidiri”, proiect ce implica parteneriate intre unitatile de invatamant din Iasi si cele din mediul rural.

Proiectul doreste sa promoveze mai multe aspecte printre care: sanse egale pentru copii, nevoia de cultura, bucuria cunoasterii, comunicarea si valorificarea unor concepte ca prietenia, solidaritatea, daruirea.

Astfel, 48 de unitati de invatmant si peste 900 de elevi vor fi implicati in parteneriate printre care: Colegiul Tehnic “Mihail Sturza” cu Scoala Gimnaziala Ciohorani, Scoala Gimnaziala “Stefan Barsanescu” cu Scoala Gimnaziala Humosu sau Scoala Gimnaziala “B.P Hasdeu” cu Scoala Gimnaziala Cozmesti, etc.

Mai exact, Scolile gazda, resepctiv cele din Iasi, vor asigura vizita elevilor din mediul rural şi vor stabili grupri de profesori și elevi ce vor însoți partenerii din școlile rurale pe tot parcursul zilei. Pe lângă participarea la activitățile propuse în cadrul Festivalului Internațional al Educației va fi inclusă în program vizitarea următoarelor obiective: Parcul Copou, Bojdeuca lui I. Creangă, Universitatea „Al. I. Cuza”, Muzeul Unirii, Mitropolia Moldovei);

Tot unitatile din Iasi vor asigura accesul gratuit al elevilor la obiectivele cultural-istorice incluse în program cat si cheltuielile de transport (contravaloare combustibil microbuz şcolar), masa de prânz, apă, dulciuri, etc. pentru elevii invitaţi;

La finalizarea proiectului, se va elabora dosarul activităţilor, care va include imagini/poze reprezentative din cadrul proiectului.

 

PULSUL ZILEI

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
86%
4.2m/s
100%
S
12 °
D
14 °
lun
11 °
mar
16 °
mie
16 °

Niciun articol afișat