IULIA IONESCU, adolescenta disparuta, a fost gasita intr-un tren la Pascani

Iulia Ionescu, fata de 15 ani, dispărută miercuri în Capitală, a fost găsită într-un tren în care a urcat la Suceava, venind spre Bucureşti. Şeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti. Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat că Iulia Ionescu se află în custodia Poliţiei şi se îndreaptă spre Bucureşti, unde va fi predată familiei.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat pentru MEDIAFAX că, în urma verificărilor făcute după găsirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor infirmă informaţia potrivit căreia fata ar fi fost la vreo mănăstire din judeţul Suceava.

Potrivit lui Stoica, poliţiştii din Suceava au verificat la rîndul lor în ultimele două zile toate mănăstirile şi chiar biserici din judeţ şi nu au găsit-o pe adolescentă la niciuna dintre ele.

Stoica a mai spus că l-a contactat personal pe şeful Poliţiei Transporturi Feroviare (TF) Suceava, Florin Catană, pentru a afla mai multe despre călugărul despre care s-a spus că a însoţit-o pe fată la gară şi i-a luat bilet. Catană i-a spus reprezentantului Patriarhiei că informaţia o are de la un lucrător al său, care a văzut un călugăr cumpărând un bilet de tren, dar nu poate spune cu certitudine că acesta avea legătură cu cazul, a mai spus Stoica.

Patriarhia este interesată să afle dacă există o mănăstire sau un singur călugăr care a primit-o pe tânără fără să anunţe autorităţile, a subliniat purtătorul de cuvânt, adăugând că o astfel de încălcare a disciplinei bisericeşti ar fi sancţionată.

Constantin Stoica a declarat anterior pentru MEDIAFAX că, imediat după aflarea veştii că Iulia Ionescu a fost găsită şi că a urcat în tren la Suceava, unde era îmbrăcată în haine de călugăriţă, Patriarhia a contactat Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să verifice dacă Iulia Ionescu a plecat de la o mănăstire de acolo.

Iulia Ionescu, fata de 15 ani, dispărută miercuri în Capitală, a fost găsită într-un tren în care a urcat la Suceava, venind spre Bucureşti, după ce a fost recunoscută de şeful de tren care a anunţat Poliţia, autorităţile coborând cu ea la Focşani, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii CFR Călători.

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat, în jurul orei 21.00, că Iulia Ionescu se află în custodia Poliţiei şi se îndreaptă spre Bucureşti, unde va fi predată familiei.

Fata a fost recunoscută de angajatul CFR, în jurul orei 17.15, în dreptul localităţii Paşcani, într-un tren internaţional care venea de la Moscova şi mergea spre Sofia, acesta transmiţând autorităţilor că este o persoană în tren cu semnalmentele Iuliei Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX Alina Predescu, purtător de cuvânt la CFR Călători.

Adolescenta a urcat în tren la Suceava şi călătorea cu bilet, până la Bucureşti, a mai precizat aceasta.

Cornel Grigoriciuc, şeful trenului internaţional Moscova – Bucureşti, a declarat că adolescenta, îmbrăcată în straie călugăreşti, a fost însoţită în gară de un bărbat, şi el îmbrăcat în haine monahale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, fata s-a dezbrăcat de aceste straie înainte să urce singură în tren, rămânând în haine civile – pantaloni şi o jachetă neagră, ea urcând apoi singură în tren, Şeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti.

Fata avea bilet pe ruta Suceava – Bucureşti, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, şeful Poliţiei TF Suceava.

„S-a eliberat un bilet la ghişeu pentru un bărbat în haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fată la ghişeu”, a spus Catană.

Şeful de tren a anunţat Poliţia la 112, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliţiei Transporturi, aflată în trenul respectiv. Anchetatorii au coborât cu tânăra la Focşani.

Conform unor surse, tânăra şi-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, şi a rugat-o s-o ierte. Iulia i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.

Şeful Poliţiei Române Petre Tobă a mai spus, după găsirea fetei, că aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni şi că a colaborat de la bun început cu poliţiştii care au identificat-o în tren.

Sursa Mediafax

PULSUL ZILEI

De la 3 la 9 hectare de legume! Unul dintre cei mai mari legumicultori din județul Iași, mizează la Pașcani pe investiții și tehnologie...

La 37 de ani, Alexandru Popoaea și-a construit pas cu pas propria afacere în legumicultură. Inginer horticol de profesie, acesta a lucrat mai întâi ca inginer agronom în cultura mare, între 2012 și 2019, pentru a acumula experiență, înainte de...

Campanie de sterilizări gratuite a câinilor și pisicilor cu stăpân, la Moțca

Campanie de sterilizări gratuite a câinilor și pisicilor cu stăpân, la Moțca. "ANUNȚ IMPORTANT PENTRU CETĂȚENII COMUNEI MOȚCA! Primăria Comunei Moțca informează cetățenii că, începând din data de, 03.11.2026, se desfășoară o campanie GRATUITĂ de sterilizare și identificare a câinilor...

Românii se reorientează către domeniul agricol, cu grave probleme de finanțare. De ce a crescut numărul fermelor agricole cu până la 50% într-un singur...

În primele nouă luni din 2026, Registrul Comerțului a consemnat 2.716 înmatriculări în agricultură, silvicultură și pescuit, cu 50,7% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025. Cifra include atât societăți, cât și forme de organizare precum PFA și...

Deputatul, Maricel Popa – 85 de ani de excelență în educație, cercetare și inovare la Facultatea de Construcții și Instalații din Iași!

Deputatul, Maricel Popa: 𝟖𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧ță î𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞, 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐅𝐚𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜ț𝐢𝐢 ș𝐢 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐚𝐥𝐚ț𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am avut onoarea și bucuria de a participa la manifestările aniversare dedicate împlinirii a 𝟖𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚...

Senator, Lucian Rusu: Energia nu înseamnă doar facturi. Înseamnă siguranța familiilor, competitivitatea companiilor și viitorul economiei românești

Lucian Rusu - senator PNL Iași: Energia nu înseamnă doar facturi. Înseamnă siguranța familiilor, competitivitatea companiilor și viitorul economiei românești. Energia rămâne una dintre cele mai importante teme pentru România și pentru întreaga Uniune Europeană. Iar deciziile pe care le...

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD și AUR parteneri la împărțirea instituțiilor statului!

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD și AUR parteneri la împărțirea instituțiilor statului! Alianța parlamentară PSD–AUR a funcționat din nou impecabil. Voturile de astăzi din Parlament confirmă înțelegerile dintre cele două partide privind numirea conducerilor TVR și Radio România, dar și colaborarea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: PNL și-a bătut joc de viitorul Iașului. Generații sacrificate. Anul viitor, A7 ajunge la Pașcani, dar parcurile industriale promise nu au

Deputatul, Bogdan Cojocaru: PNL și-a bătut joc de viitorul Iașului. Generații sacrificate. Anul viitor, A7 ajunge la Pașcani, dar parcurile industriale promise nu au fost deschiseLa 13 ani de la înființare și după ce a „înghițit” deja peste...

Începe asaltul final la șefia școlilor ieșene

Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista unităților de învățământ arondate centrelor de interviu pentru concursul de ocupare a funcțiilor de conducere, etapa a II-a, programată în perioada 12–27 noiembrie 2026. Sunt 134 de unități de învățământ și 199...

Peste 600.000 de vârstnici din România nu au pe cine să cheme în ajutor. „Parcă sunt întemnițat în propria casă”

Sute de mii de români îmbătrânesc singuri între patru pereți. Un studiu național arată că peste 600.000 nu au pe cine să cheme în ajutor dacă pățesc ceva.Mai mult de jumătate dintre vârstnici au nevoie frecvent de sprijin sau...

Ce vei putea afla despre un bloc înainte să cumperi un apartament: clădirile primesc dosare digitale

Cei care vor să cumpere sau să închirieze o locuință au la dispoziție o platformă publică prin care pot consulta informații despre clădire, de la anul construirii până la clasa energetică și expertizele tehnice înregistrate. Registrul Național Digital al...
Paşcani
cer fragmentat
9.2 ° C
9.2 °
9.2 °
72%
2.8m/s
100%
mie
10 °
J
12 °
vin
19 °
S
7 °
D
7 °

Niciun articol afișat