Iustina Berbece, campioană naţională la 10 ani! Mica atletă vrea să devină cea mai bună din lume!

Are doar 10 ani şi este campioană naţională a României de trei ani. Aleargă pentru a doborî recordurile, pe care tot ea le stabileşte la competiţiile la care participa. Visează să ajungă cea mai bună atletă din lume, să îşi facă părinţii mândri, dar şi profesorul care o antrenează gratuit, de dragul ei şi al rezultatelor obţinute. La fiecare campionat îşi “rezervă” locul cel mai sus de pe podium, prin propriile forţe, ducând numele oraşului în care locuieşte, la nivel naţional. Este păşcăneanca Iustina Berbece, elevă la Şcoală “Iordache Cantacuzino” şi legitimată la Clubul Sportiv Municipal Paşcani.

O camera plină de medalii, un teanc de diplome şi multe trofee. Fiecare în parte are o poveste, iar toate împreună sunt obţinute cu ore de antrenament riguros, care au luat locul timpului liber de joacă. Fac parte din viaţa Iustinei Berbece, fetiţa care la numai 10 ani a reuşit să fie campioană naţională la două probe de atletism. Este elevă la Şcoala Gimnazială “Iordache Cantacuzino” din Paşcani şi este legitimată la Clubul Sportiv Municipal din oraş.
Iustina face atletism de la şase ani, când a început totul dintr-o joacă. Atunci a obţinut şi prima medalie, pe care o îndrăgeşte cel mai mult.
După numai un an, a devenit triplă campioană naţională la o competiţie de la Bucureşti. De atunci, a obţinut zeci de astfel de titluri şi a reuşit să fie mai bună chiar decât elevii de la şcolile cu profil sportiv, unde antrenamentele se fac în săli moderne.
Ultimele medalii le-a obţinut la Campionatul Naţional pentru copii, de la Bucureşti, organizat de Federaţia Română de Atletism, la începutul lunii aprilie. La proba de săritură în lungime a reuşit să obţină 4.75 metri, iar la viteză 7.51 secunde. Sunt recorduri naţionale, pe care le-a stabilit tot ea şi munceşte pentru a le depăşi.

 

Iustina priveşte zi de zi fiecare medalie şi le şterge de praf, pentru a nu îşi pierde valoarea, spune ea. Îşi face părinţii mândri şi vrea să devină cea mai bună atletă din lume. Atât mama, care merge cu ea la fiecare concurs, cât şi tatăl, o încurajează şi o sprijină pentru a-şi îndeplini visul.

Profesorul Mihai Vicovanu este cel care antrenează mai mulţi elevi cu rezultate bune la campionatele naţionale, printre care şi Iustina. A ieşit la pensie, astfel că tot ce face este gratuit, doar de dragul copiilor şi a performanţelor făcute de ei.

Antrenamentele au loc în sala de sport a Şcolii “Iordache Cantacuzino” şi la stadion. Se fac de mai multe ori pe săptămâna, pentru ca sportivii păşcăneni să devină din ce în ce mai buni.
Chiar şi aşa, în condiţii nu foarte moderne,  elevii antrenaţi de domnul profesor au reuşit să urce mereu pe podium, să ocupe locuri fruntaşe şi să ducă mai departe numele oraşului pe care îl reprezintă. De acest lucru este mândră şi Iustina, atleta păşcăneancă care stabileşte recorduri după recorduri!

PULSUL ZILEI

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu o zi înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.7 ° C
5.7 °
5.7 °
72%
1.8m/s
0%
J
6 °
vin
12 °
S
8 °
D
8 °
lun
6 °

Niciun articol afișat