Julio Iglesias vine în luna mai la Iaşi pentru un nou concert. Iată preţul biletelor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aflat într-un turneu de promovare a noului sau album, celebrul cântăreţ iberic Julio Iglesias va concerta în primăvară şi la Iaşi. Concertul artistului spaniol va avea loc pe 11 mai, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, cu începere de la ora 20.00.

Deja, au fost stabilite preţurile biletelor. Astfel, la categoria Golden VIP, un bilet va costă 500 lei, în timp ce la categoria VIP, preţul unui tichet va fi de 320 lei. La categoria 1, un bilet va costă 230 lei, iar la categoria 2 preţul va ajunge la 160 lei. Cei care vor să plătească un bilet la categoria 3 vor plăti 110 lei, în timp ce pentru un loc de categoria 4 se vor achita 80 lei.

În deschiderea evenimentului va concerta Julio Iglesias Jr., care va urca pe aceeaşi scenă cu tatăl sau.

„Pe 11 mai, de la ora 20.00, Julio Iglesias, cântăreţul şi compozitorul de origine latină cu cel mai mare succes din toate timpurile, câştigător al premiului Grammy, cu peste 300 de milioane de discuri vândute peste tot în lume şi mai mult de 2.600 de discuri de aur şi platină primite în întreagă să carieră, va susţine concertul Mi Vida la Iaşi, pe stadionul Emil Alexandrescu, la invitaţia Vreau Bilet şi cu susţinerea Primăriei Municipiului Iaşi”, au menţionat organizatorii evenimentului.

Biletele la concertul lui Julio Iglesias de pe 11 mai, de pe stadionul din Copou sunt disponibile pe vreaubilet.ro, bilete.ro, bilet.ro, Agenţia de bilete de la Casă de Cultură a Studenţilor Iaşi, Agenţia Teatrală Iaşi, www.spectacoleiasi.ro, la Casă de Bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi şi la Casă de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa.

PULSUL ZILEI

Primarul Pintilie spune că recunoaște documentele din cimitire, iar cei care le au nu vor mai fi nevoiți să încheie contracte de închiriere

Precizări importante privind modul de administrare a cimitirului vechi al municipiului Pașcani. Primarul spune că va recunoaște toate documentele valabile obținute de cei care au locuri de veci și că vrea sa încheie contracte de închiriere cu cei care...

Bătaie de joc la adresa săracilor. Tichetele sociale nu vor fi plătite nici în luna septembrie 

Pășcănenii care trăiesc cu circa 400 de lei pe lună nu vor primi tichete sociale nici în luna septembrie. Este vorba de cei care până la sfârșitul lunii iunie primeau câte doua mese calde pe zi.  După desființarea cantinei sociale...

Primarul Pașcaniului ia lecții de la Târgu Frumos pentru atragerea investitorilor. Nu avem ce oferi în afară de parcul industrial! 

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, este dispus să ia lecții de la edilul orașului Târgu Frumos pentru a atrage investitori. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, în contextul în care primarul, Neculai Zugravu s-a întâlnit...

Unde sunt înhumați morții la Pașcani. Primăria nu primește cereri pentru locuri de veci. Oamenii trebuie să se descurce ca și pâna acum!

Dacă locuiți în Pașcani și aveți un deces in familie trebuie să știți că Primăria Pașcani nu primește cereri pentru alocarea unui loc de veci. Deși au fost finalizate lucrările de amenajare a noului cimitir, recepția nu a fost...

Documentația pentru avizul ISU de la bazin a fost greșită. Bazinul de înot rămâne închis și în următoarele luni?

Primăria Pașcani nu a obținut autorizația ISU pentru funcționarea bazinului de înot. Cererea a fost respinsă pe motiv că dosarul depus nu a fost complet, iar de atunci au trecut câteva săptămâni de zile, fără ca Primăria să se...

DREPT LA REPLICĂ – SC ALISEB TOURS SRL

PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA INFORMAȚIILE DIFUZATE DE ACTUALITATEA TV ȘI NEWS PAȘCANI . COM Referitor la scandalul provocat de către Actualitatea TV și publicația online News pașcani . com, prin materialele difuzate și publicate pe toate mijloacele de comunicare –...

Femeie din Lunca Pașcani amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe stradă. Autorul ar fi cunoscut cu probleme psihice

O întâmplare reclamată pe rețelele sociale a intrat în atenția polițiștilor din Pașcani. O femeie ar fi fost amenințată cu un cuțit de un bărbat, pe strada Vasile Lupu din suburbia Lunca. Cazul a fost făcut public de o persoană,...

Tânăr din Cristești arestat preventiv după ce a schingiuit un câine

IPJ Iasi: ARESTAT PREVENTIV 30 DE ZILE, PENTRU SCHINGIUIREA ANIMALELOR Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 22...

Bani de la bugetul local al municipiului pentru lucrările de pictură de la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani 

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani ar putea primi un sprijin financiar de 100.000 de lei din bugetul local al municipiului, pentru continuarea lucrărilor de pictură aflate în desfășurare. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 25 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 25 SEPTEMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate in cadrul sedintei în direct aici: https://www.youtube.com/watch?v=MZXA7cBiDOY
Paşcani
nori împrăștiați
18.4 ° C
18.4 °
18.4 °
47%
0.8m/s
0%
vin
17 °
S
20 °
D
19 °
lun
18 °
mar
19 °

Niciun articol afișat