Jumătate din meseriile de astăzi vor dispărea în 10 ani. Care sunt joburile viitorului

Până în 2025, în jur de 50% din meseriile existente astăzi vor dispărea de pe piaţa muncii, potrivit unui studiu. Computerele vor prelua sarcinile unor funcţionari publici sau ale angajaţilor din asigurări.

Tehnologia lasă tot mai puţin loc pe piaţa muncii pentru anumite meserii. Doar jumătate din profesiile şi meseriile de astăzi vor mai exista în următorul deceniu, semnalează un studiu realizat de CBRE, cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume. Computerele vor revoluţiona piaţa muncii, dar, în acelaşi timp, vor pune în pericol mijloacele de existenţă ale unui segment important din populaţie. Inteligenţa artificială va schimba cererea de locuri de muncă, iar o bună parte din angajaţi va avea nevoie de recalificare profesională, categorie în care se încadrează o parte dintre funcţionarii publici, angajaţii din asigurări sau ceasornicarii. Profesiile creative, mai căutate „În următorii 10-15 ani, vom asista la o revoluţie pe piaţa muncii şi va trebui să ne schimbăm perspectiva şi planurile cu privire la locurile de muncă“, spune Peter Andrew, director CBRE în regiunea Asia-Pacific. Oamenii se vor orienta către meserii mai creative, completează specialistul. Abilităţile sociale şi capacitatea de a controla inteligenţa artificială vor fi, de asemenea, foarte apreciate în viitorul apropiat. „Pentru mulţi dintre noi, inteligenţa artificială va fi o unealtă pentru realizarea unor sarcini cu o complexitate greu de imaginat altădată, dar realizabile acum şi pline de satisfacţii“, mai spune Peter Andrew. În ţările dezvoltate, noile tehnologii au disponibilizat deja angajaţi, dar ele nu trebuie neapărat să ducă la pierderea locurilor de muncă, ci la o schimbare a specializărilor. De altfel, schimbări vor exista şi la nivelul companiilor. „Cea mai mare dintre ele va fi ascensiunea companiilor cu 20-40 de angajaţi care dispun de suficiente cunoştinţe tehologice pentru a rivaliza cu marile corporaţii“, potrivit expertului. Studiul „Fast Forward 2030: Viitorul muncii şi al meseriilor“ a fost realizat pe baza a 200 de interviuri cu experţi şi lideri în afaceri din Europa, America de Nord şi Asia-Pacific.

Continuare pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la Iași ia amploare! Anchetatorii verifică telefoane și calculatoare

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la două spitale din Iași ia amploare. Zeci de persoane, printre care medici, alte cadre medicale, dar și pacienți sau foști pacienți din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” și Spitalului Municipal de Urgență...
Paşcani
nori împrăștiați
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
58%
3m/s
0%
J
9 °
vin
11 °
S
7 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat