La ce vârstă poţi lăsa copilul singur acasă. Ce prevede legea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Marea dilemă a tinerilor din România este dată de paşii pe care aceştia îi au de urmat după ce devin părinţi şi ce indică legea în această direcţie.

Deşi România nu mai străluceşte de mult la capitolul natalitate, în fiecare lună se nasc, totuşi, mii sau zeci de mii de copii, iar tinerii care devin părinţi au o mare dilemă în legătură cu paşii pe care îi au de urmat în creşterea acestora.

Sigur, până la doi ani, măcar teoretic, copilul ar trebui să fie în mod constant în atenţia a cel puţin unuia dintre părinţi, dar ulterior situaţia se schimbă radical, pentru că părinţii sunt obligaţi să-şi schimbe programul în funcţie de necesităţile copilului şi de programul pe care acesta îl are la creşă, grădiniţă sau şcoală.

În principiu, nu există o lege care să specifice în mod expres vârsta legală de la care poţi lăsa copilul singur acasă. Totul este la latitudinea părinţilor, mai ales că aceştia răspund pentru eventualele incidente în care este implicat copilul sau care sunt provocate de copil.

Totuşi, specialiştii recomandă ca un copil să nu fie lăsat singur pe o perioadă lungă de timp, dacă are până în 12 ani, sau să nu fie lăsat singur pe o perioadă lungă de timp, noaptea, dacă are până în 16 ani.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
nori împrăștiați
29.3 ° C
29.3 °
29.3 °
38%
3.6m/s
100%
mar
28 °
mie
20 °
J
22 °
vin
25 °
S
30 °

Niciun articol afișat