La Colegiul Național Mihail Sadoveanu s-au reluat ședințele la Clubul “Programare cu răbdare“

C.P:Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, s-a reînceput activitatea Clubului ”Programare cu răbdare“ (PCR13). Rețeaua Cluburilor de programare a fost inițiată de d-l prof. Pătruț Bogdan, lector la Facultatea de Informatică din Iași. Cluburile au început să se înființeze în noiembrie 2018, debutând cu două centre în Bacău, iar, în 2019, rețeaua s-a extins la nivel național. S-au înființat centre în orașele Galați, Timișoara, Tg. Secuiesc, Iași, Tg. Mureș, Brăila, Tecuci, dar și în municipiul nostru, la Colegiul Național “Mihail Sadoveanu” Pașcani. Centrul PCR13 a fost înființat în octombrie 2019, iar ședințele de pregătire se adresează elevilor pasionați de IT, elevi ce doresc să-și îmbunătățească performanțele la informatică, dar și celor ce ar trebui motivați să aibă cât mai multe deprinderi digitale.
Activitatea clubului este susținută de profesori și elevi voluntari ce îndrumă, doresc să ajute și să ofere informații în domeniul informatic.
“Atunci când am promovat clubul de programare am fost surprinși de numărul mare de elevi ce s-au înscris. Am format mai multe grupe, ședințele derulându-se sâmbăta de la orele 10 și de la 13 în laboratorul de informatică al Colegiului Național M. Sadoveanu. Cei ce pot participa în timpul săptămânii, vin vinerea de la ora 12.30. În perioada octombrie-decembrie 2019 am dezvoltat cu predilecție proiecte realizate cu plăcuțe de micro:bit, dar în semestrul al II-lea vom începe să realizăm și proiecte cu plăcuțe de Arduino. Elevii voluntari ce ajută la activitățile clubului sunt elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național “M. Sadoveanu” și de la Liceul Teoretic “Miron Costin”, de la specializarea matematică-informatică elevi ce au obținut rezultate notabile la concursurile informatice.”, a declarat coordonatorul clubului, prof. Coșniță Emilia-Felicia.

Elevii voluntari au participat la training-uri de pregătire la Iași la Facultatea de Informatică, organizate de d-l Pătruț. În cadrul acestora au aflat care le sunt responsabilitățile în cadrul Clubului de programare și care sunt acțiunile săptămânale pe care trebuie să le facă, astfel încât clubul să poată răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de elevi.

“Experiențele mele la activitățile Clubului ”Programare cu răbdare”, filiala Pașcani, au fost minunate și pline de momente frumoase și de informații utile, date sau primite, din domeniul programării. Participând ca voluntar este minunat când știi că poți ajuta, poți da un sfat bun sau poți îndruma un “învățăcel”, un începător care înaintează cu pași mărunți, dar siguri în acest domeniu amplu și deosebit. Momentul meu preferat este acela în care ofer o informație și pot observa bucuria de pe chipul copiilor, atunci când codul funcționează, iar programul este rulat pe plăcuța de micro:bit”, a declarat unul dintre voluntari, eleva Duca Alina.

La finalul lunii februarie elevii voluntari ce participă la Clubul ”Programare cu răbdare“, central Pașcani, (PCR13) vor participa la un hackathon organizat în Bacău, unde își vor prezenta proiectele dezvoltate în timpul activițăților clubului.

“Am ales să fiu voluntar la acest club de programare, deoarece am văzut în această oportunitate o ocazie de a mă dezvolta din punct de vedere personal, dar, mai ales, pentru că îmi place să ajut copii. Clubul de programare este o ocazie unică prin care pot să împărtășesc din cunoștințele mele la informatică și să-mi pun la dispoziție experineța în domeniul IT ”, a declarat unul dintre voluntari, elevul Bîrgăoanu Emanuel.

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat