La Paşcani tinerii mor cu zile. De ce?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Marian Grigore, un tânăr de 26 de ani din Paşcani a murit cu zile după ce:

  • a fost înjunghiat de un descreierat pe o terasă care funcţiona ilegal – Art Cafe ;
  • Ambulanta a ajuns cu întârziere la faţa locului;
  • medicii i-au închis rana deşi avea leziuni interne, apoi au redeschis-o şi în cele din urmă l-au trimis în comă la Iaşi;
  • Ambulanta s-a dus de trei ori la Iaşi,  la trei spitale diferite pentru a face rost de sânge pentru transfuzii.

În urma acestui tragic eveniment conducerea Spitalului de Urgenţă din Paşcani şi reprezentanţii Primăriei Paşcani tac, se ascund vinovat în spatele zidurilor, tocmai acum când sunt necesare răspunsuri, explicaţii şi măsuri pentru că astfel de nenorociri să nu mai se mai întâmple.

BIT TV adresează public următoarele întrebări:

Poliţiei Locale din Paşcani: cum a fost posibil ca terasa unde a avut loc evenimentul să fie deschisă la ora 2 dimineaţa deşi programul avizat de Primărie este până la ora 23.00. Poliţia Locală ce păzeşte, nu are o evidenţă a localurilor? De ce nu a fost verificată şi sancţionata unitatea respectivă, nici măcar după eveniment?

Primarului municipiului Paşcani: de ce funcţionarii din subordine şi indirect dvs toleraţi astfel de abuzuri şi nu le sancţionaţi? În oraşul pe care il administrati, tinerii mor înjunghiaţi în locaţii care funcţionează ilegal, pe domeniul public, cu complicitatea funcţionarilor şi poliţiştilor. De ce nu luaţi măsuri?

Conducerii Spitalului de Urgenţă Paşcani: Spitalul din Paşcani are sau nu capacitatea de a salva vieţi în situaţii de urgenţă, îşi merită sau nu statutul? De ce a fost nevoie de două operaţii, de ce a fost închisă rana fără să fie descoperite leziunile interne, de ce nu a fost constatata gravitate situaţiei imediat ce tânărul a fost adus la spital, de ce nu a fost trimit imediat la o clinică din Iaşi? Răspunde cineva pentru moartea acestui tânăr?

Primarului Dumitru Pantazi şi consilierilor PSD care au votat împotriva proiectului de deschidere a unui centru de colectare a sângelui la Paşcani: Dacă medicii ar fi avut suficient sânge şi la timp, tânărul înjunghiat ar fi avut o şansă in plus. Câţi oameni trebuie să mai moară pentru a înţelege că viaţa este mai importantă decât politica, decât toate argumentele stupide pe care le spuneţi fără ruşine? VEŢI RELUA VOTUL, VEŢI APROBA PROIECTUL?

Părinţilor tânărului criminal: Cum este posibil ca un tânăr de 23 de ani să omoare cu sânge rece un alt tânăr? Să poarte un cutit la el, să îl scoată în văzul tuturor şi să îl înfingă ucigaş în trupul prietenului său? Cum l-aţi educat, de nu ştie să preţuiască viaţa?

Condolentate familiei indurerate! Sunt revoltat si ingrijorat! Maine, oricare dintre noi poate fi victima unor intamplari asemanatoare, daca nu vom primi raspunsuri, daca nu vor fi luate masuri!

PULSUL ZILEI

Interviu cu tânără pășcăneancă, Andreea Aoanei, la Podcasturile Observatorul Militar – VIDEO

Invitată la podcasturile ,,Observatorul militar”, Andreea a vorbit deschis despre provocările trecerii de la liceu la academie, despre “cât de greu e să îți găsești din nou echilibrul și să conștientizezi că un început greu nu înseamnă un drum...

Studiu: Trotinetele electrice, de aproape trei ori mai periculoase decât motocicletele și bicicletele în cazul traumatismelor

Persoanele care folosesc trotinete electrice se confruntă cu un risc mai mare de a suferi leziuni cerebrale și traumatisme ale organelor interne decât bicicliștii sau motocicliștii, potrivit unui nou studiu, scrie Sky News.De asemenea, femeile care circulă cu trotinete electrice...

De ce este important ca măcar o dată la două zile să avem o oră de efort fizic. Mecanismul care ne scapă de o...

Când ne mișcăm, mușchii preiau zahărul din sânge fără ajutorul hormonului insulină. Mișcarea devine astfel cel mai mare ajutor cardiometabolic cunoscut. Explicăm, începe ”Doctor de bine”. Auzim frecvent în jurul nostru întrebarea ”de ce să facem sport, dacă nu avem...

Peste 11.000 de prosumatori în Iași: bateriile devin noua miză în sistemul energetic

Județul Iași a ajuns la peste 11.300 de prosumatori, potrivit raportului anual al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Din punct de vedere al numărului de prosumatori, Iașul ocupă locul 8 între județele țării. Numărul exact al...

Nu sunt restricții de apă în zona Pașcani, Târgu Frumos sau Hârlău

Deși temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor din ultimele săptămâni au dus la creșterea consumului de apă, locuitorii din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și localitățile arondate nu vor avea, deocamdată, restricții la alimentarea cu apă potabilă. Reprezentanții APAVITAL au precizat că...

Taximetristul căruia i s-a făcut rău la volan s-a stins din viață la spital

Taximetristul din Pașcani căruia i s-a făcut rău la volan joi dimineață a murit la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața. Bărbatul avea 61 de ani și fusese internat în...

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 7 august: Ce tradiții se respectă și cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

În fiecare an, pe 7 august, biserica o cinstește pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei românești. Cunoscută pentru viața sa ascetică și anii petrecuți în rugăciune și nevoință, ea este considerată...

Femeie în vârstă de 44 de ani sub control judiciar după ce a intrat intenționat cu mașina într-o turmă de oi, la Deleni

IPJ IASI: 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫 𝟔𝟎 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠𝐢𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 La data de 5 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, o femeie, de 44 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de...

Guvernul le dă 200.000 de euro românilor din Diaspora. Care este condiţia

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi că Guvernul a aprobat programul "Diaspora investeşte acasă", care va fi pus în practică de Banca de Investiţii şi Dezvoltare, program ce are un buget de 100 de milioane de euro. "Un alt...

Prima generație de liceeni cu programă nouă, după decenii de așteptare. Ce se schimbă în anul şcolar 2026-2027

Elevii mai au fix o lună să se bucure de vacanţa de vară. Iar adolescenţii care încep un nou capitol în viaţă - liceul - ar trebui să profite şi mai mult de acest timp scurt care le-a mai rămas....
Paşcani
cer acoperit de nori
27.7 ° C
27.7 °
27.7 °
37%
5.9m/s
100%
vin
28 °
S
28 °
D
31 °
lun
34 °
mar
38 °

Niciun articol afișat