La Tătăruși, șahul prinde din nou viață. Săptămâna trecută autoritățile locale și cadre didactice au relansat un club de șah, ce va funcționa la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu din localitate. Proiectul a prins contur datorită pasiunii profesorului Vasile Amarie și a fiului său, care și-au dorit să readucă în actualitate o tradiție veche de peste jumătate de secol.
Inițiativa vine să întărească eforturile constante ale comunității de a promova șahul în rândul tinerilor, comuna aflându-se deja la a treia ediție a Festivalului „Șah în Școală”, desfășurat în parteneriat cu Federația Română de Șah în Școală.
Practicarea sportului minții are efecte foarte bune asupra copiilor. Creste concentrarea, capacitatile intelectuale, memoria, dar si gandirea analitică, spun organizatorii clubului.
De precizat este faptul că la festivalul de șah din luna iunie au participat în număr mare copii din județele Iași, Neamț, Suceava și Botoșani.