La trei zile de la înfrângerea în alegeri, liderul PSD Iaşi duce şedinţa aleşilor la ţară

Consilierii judeţeni merg din nou la Ruginoasa, pentru o şedinţă maraton. Pe ordinea de zi a întrunirii de mâine sunt trecute nu mai puţin de 53 de proiecte de hotărâre.

O nouă şedinţă de Consiliu Judeţean, organizată pentru a doua oară la Ruginoasa în decurs de patru luni, are pe ordinea de zi, printre alte proiecte, unul propus de mai multe ori de conducerea executivă a CJ şi respins de fiecare dată din lipsă de susţinere.
Este vorba despre propunerea de preluare de către CJ de la comuna Ruginoasa a unui teren în suprafaţă de 1.725 mp, pe care să fie amenajat un teren acoperit de minifotbal.
Este a cincea oară de la începutul anului când proiectul se află pe ordinea de zi. Ca să fie adoptat, el trebuie să fie votat de 2/3 din numărul consilierilor, respectiv de 25 dintre ei.
Numai că alianţa PSD-ALDE-UNPR nu întruneşte acest efectiv. De cealaltă parte, liberalii şi colegii lor de la PMP insistă pe realizarea unei strategii de construire a unor asemenea centre de antrenament în mai multe comune, acolo unde sunt echipe cu rezultate notabile, la fel ca formaţia juniorilor de la Ruginoasa.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Hramul Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh” – Pașcani, de Rusalii. Programul sărbătorii – FOTO

Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani îmbracă straie de sărbătoare de hramul lăcașului de cult, închinat Pogorârii Sfântului Duh sau Rusaliile. Timp de trei zile vor avea loc slujbe religioase deosebite, începând din ajun, sâmbătă, 30 mai și în...

Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani

Gigantul de beton și asfalt se întinde pe aproape 220 de hectare și are o lungime de aproximativ 2 kilometri. Practic, în zona Pașcaniului prinde contur un adevărat „oraș al autostrăzilor”, proiectat să suporte fluxuri uriașe de trafic și...

Distracție și multe suprize în „Lumea minunată a copilăriei”, organizată pe 31 mai pe esplanada din Târgu Frumos

Distracție și multe suprize în "Lumea minunată a copilăriei", organizată pe 31 mai pe esplanada din Târgu Frumos. Administrația locală a pregătit în avans activități pentru Ziua Internațională a Copilului. "1,2,3...........START LA DISTRACȚIE!!!! 🪄 Începem săptămâna cu vești minunate! Vă invităm să...

Sportivii pășcăneni, 16 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do de la Bucuresti

Sportivii de la clubul Long Ho Pașcani au obținut 16 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do pentru seniori și veterani. Competiția a avut loc la București în perioada...

Cum va fi sărbătorită Ziua Copilului la Pașcani

Primăria Municipiului Pașcani organizează, pe 1 iunie 2026, o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, care vor avea loc în centrul orașului. Programul pregătit pentru cei mici include spectacole artistice, animatori, ateliere de pictură pe față și modelaj...

Fotbalistul Alex Crețu, cetățean de onoare al Craiovei

Fotbalistul Alexandru Crețu, originar din comuna Valea Seacă, de lângă Pașcani, a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Craiova, în cadrul unei ceremonii organizate la Primăria Craiova, unde a fost invitat întreg lotul Universității Craiova. Mijlocașul a transmis...

CCD insistă pentru renovarea celei mai vechi școli din Pașcani. Primarul vrea să o dărâme pentru o parcare – DOC

Casa Corpului Didactic Iași insista ca cea mai veche școală din Pașcani sa nu fie dărâmată ci renovată pentru a fi redată circuitului educațional. Noua cerere a fost trimisa in format electronic pe 18 mai a.c. dar abia la...

Invitație la „Trenulețul copilăriei”, la Pașcani

Distracție în ultima zi din această lună la Pașcani. Consilierul local PSD Ionuț Prodan organizează duminică, 31 mai 2026, în municipiu, cea de-a treia ediție a evenimentului „Trenulețul copilăriei”, dedicat copiilor și familiilor, cu ocazia Zilei Copilului. Activitatea va avea loc...

Investiție mult așteptată! A fost deschis centrul de recoltare a sângelui la Pașcani – FOTO

După nouă ani de așteptare, centrul local de recoltare a sângelui de la Pașcani s-a deschis. Inaugurarea a avut loc luni, 25 mai, de la ora 10:00, când locația din clădirea de lângă piața Deal și-a deschis oficial ușile. La...

„Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos” va fi lansată de 1 iunie. Eveniment cultural de la ora 16

Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR), filiala Târgu Frumos, organizează luni, 1 iunie 2026, de la ora 16:00, evenimentul cultural „Identitate, credință și tradiție”, dedicat lansării volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”. Evenimentul va avea loc în...
Paşcani
cer senin
19.7 ° C
19.7 °
19.7 °
63%
5m/s
28%
mar
29 °
mie
27 °
J
18 °
vin
17 °
S
12 °

Niciun articol afișat